Sindicaliştii din poliţie au câştigat procesul intentat MIRA

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) a câştigat procesul intentat, la Curtea de Apel Bucureşti, Ministerului Internelor şi Reformei Admnistrative, recuperând astfel primele de vacanţă restante din perioada 2004-2006 şi sporurile de fidelitate din 2005.

1 afișare

Decizia de marţi noaptea prin care a fost admisă acţiunea sidicaliştilor de la Secţia de Contencios Administrativ poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procesul intentat de poliţişti Ministerului Internelor şi Reformei Admnistrative (MIRA) pentru recuperarea primelor restante a început în iunie.

La nivel naţional sunt aproximativ 60.000 de poliţişti care urmează să-şi primească aceaste drepturi băneşti, Înalta Curte hotărând, în 5 februarie, ca toţi sindicaliştii să îşi ia banii restanţi, însă hotărârea nu a fost publicată în Monitorul Oficial şi astfel nu este obligatorie pentru toate instanţele din ţară.

Mai multe instanţe din ţară au dat dreptate sindicaliştilor şi în cazurile în care grupurile celor care trebuia să-şi recupereze drepturile erau mai mici, aceştia primindu-şi bani, însă în alte cazuri sunt necesare suplimentări de la buget pentru recuperarea banilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici