Prima pagină » Justiţie » Un avocat din Capitală, acuzat că a furat banii asociației de proprietari pe care o administra

Un avocat din Capitală, acuzat că a furat banii asociației de proprietari pe care o administra

Un avocat din București este acuzat de procurori că, în calitate de administrator al asociației de proprietari, suspectul și-a însușit peste 375.000 de lei din gestiunea asociației.
Un avocat din Capitală, acuzat că a furat banii asociației de proprietari pe care o administra
Sursa foto: Facebook

Procurorii au luat măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând acestuia.

„Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București efectuează urmărirea penală în dosarul penal 9328/163/P/2023 față de un suspect, avocat în Baroul București, cu privire la săvârșirea infracțiunii de delapidare. Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat următoarea situație de fapt: în perioada 2021-2023, în calitate de administrator al asociației de proprietari, suspectul și-a însușit suma de 375.643,25 lei din gestiunea asociației”, potrivit unui comunicat de presă.

Procurorii au făcut, marți, o percheziție la domiciliul suspectului situat pe raza județului Ilfov.

„De asemenea, prin ordonanța procurorului din 29 mai, pentru recuperarea prejudiciului a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând suspectului”, se arată în finalul comunicatului.