Un important membru al grupării NAOR, prins în Capitală

Un important membru al grupării conduse de israelianul Shimon Naor, moldoveanul Ion Busuioc, condamnat la închisoare pentru trafic de armamemt şi dat în urmărire internaţională, a fost prins de poliţiştii de frontieră, vineri, în Bucureşti, după aproape o lună de supraveghere.

1 afișare

Potrivit unui comunicat de vineri al Poliţiei de Frontieră, moldoveanul Busuioc Ion, un membru important al unei grupări de infractori condusă de israelianul Shimon Naor, a fost reţinut în Bucureşti, în urma unei operaţiuni a poliţiştilor de frontieră din cadrul Direcţiei de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere , împreună cu ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii, sub coordonarea procurorilor DIICOT.

La începutul lunii august, echipa operativă a aflat că moldoveanul Ion Busuioc, urmărit internaţional şi general autorităţi, se află în Bucureşti.

După trei săptămâni de supravegheri, vineri, în jurul orei 13.00, într-un hotel din Bucureşti, moldoveanul a fost reţinut.

Ion Busuioc era urmărit pentru că se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea de patru ani, el fiind condamnat definitiv, în anul 2006, pentru trafic internaţional ilegal de armament.

Anchetatorii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a moldoveanului.

Capul afacerii, Shimon Naor, a fost condamnat, în cursul anului în 2002, la şapte ani de închisoare pentru fals, uz de fals şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar alte trei persoane, judecate pentru fals şi complicitate la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, au primit pedepse cu închisoarea de până la şase ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici