Vadim Benyatov, liber să părăsească România

Consultantul internaţional Vadim Benyatov - acuzat în dosarul privatizărilor în energie - poate părăsi Bucureştiul şi implicit România, neavând altă interdicţie, în urma deciziei definitive de luni a instanţei supreme.

12 afișări
Imaginea articolului Vadim Benyatov, liber să părăsească România

Vadim Benyatov - acuzat în dosarul privatizărilor - liber să părăsească România

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat, luni, după două amânări, contestaţia procurorilor la decizia instanţei inferioare potrivit căreia consultantul internaţional Vadim Benyatov este liber de interdicţii. Instanţa supremă a respins recursul procurorilor, consultantul internaţional putând, astfel, să părăsească România pe numele său nemaiexistând o altă măsură preventivă.

Avocatul consultantului internaţional a susţinut, luni, că instanţa Curţii de Apel Bucureşti a decis,- atunci când a revocat pentru 30 de zile măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea - că procurorii nu prezintă "garanţia de imparţialitate, chiar dacă au calitatea de magistrat" şi de aceea nu pot hotărî în privinţa măsurilor preventive.

Totodată, apărătorul a susţinut că lui Vadim Benyatov, fiind cetăţean american, i se încalcă o serie de drepturi civile, cum ar fi cel la familie sau de a beneficia de o intervenţie chirurgicală.

De partea cealaltă, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că instanţa Curţii de Apel Bucureşti s-a substituit altei puteri a statului, atunci când a decis că procurorul nu are calitate de magistrat şi de aceea a considerat mandatul lui Benyatov, prelungit de procurori nul şi ilegal.

De asemenea, procurorul de şedinţă a arătat că lucrările dosarului stagnează din 19 februarie de când s-a început faza procedurală în care lui Benyatov i se prezintă actele dosarului.

Benyatov - alături de un alt consultant bulgar Stamen Stancev, doi foşti miniştrii şi alte persoane - este acuzat de spionaj şi de constituirea unui grup infracţional organizat care acţiona în mod coordonat pentru divulgarea unui secret economic şi de concurenţă neloială, toate în legătură cu privatizarea unor societăţi comerciale din domeniul energetic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici