Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, aflată în Penitenciarul Târgșor din iunie 2022, ar putea fi eliberată joi, 17 iulie, dacă Tribunalul Prahova va respinge contestația formulată de DNA Ploiești împotriva deciziei Judecătoriei Ploiești care i-a admis cererea de liberare condiționată.
Dosarul este programat pentru dezbatere la ora 9:30, potrivit portalului instanțelor. Magistrații au și opțiunea de a amâna pronunțarea unei decizii, scrie Gândul.
În motivarea Judecătoriei Ploiești, instanța a arătat că Udrea a dat „dovezi temeinice de îndreptare”, nu a fost sancționată disciplinar și a avut o conduită pozitivă pe întreaga durată a executării pedepsei. Aceasta a fost recompensată de 16 ori, ultima dată la 16 mai.
„Persoana condamnată a manifestat o atitudine de respect față de normele instituționale, s-a adaptat mediului carceral și s-a implicat activ în activitățile educaționale și de asistență psihosocială”, se arată în motivarea instanței.
În privința prejudiciului de 3 milioane de euro din dosarul „Gala Bute”, instanța a menționat că o parte a fost achitată, iar pentru restul au fost instituite măsuri asigurătorii.
„Achitarea prejudiciului nu reprezintă o condiție imperativă pentru acordarea liberării condiționate”, se precizează în motivare.
Judecătorii consideră că Udrea „a conștientizat gravitatea comportamentului infracțional, a interiorizat valorile sociale fundamentale și a manifestat reale progrese în procesul de reeducare”.