Actriţa Eugenia Şerban, diagnosticată cu două tipuri de cancer, le sfătuieşte pe femei să meargă la control: Prima dată am crezut că e o greşeală

  • Actriţa Eugenia Şerban a dezvăluit că a fost diagnosticată cu cancer pentru a doua oară şi s-a operat.
  • Eugenia Şerban a jucat în seriale precum “Iubire ca-n filme”, “Inima de tigan” şi “La Bloc”.
  • Ea le sfătuieşte pe femei să se controleze periodic deoarece depistarea din timp a cancerului le poate salva viaţa.
3807 afișări
Imaginea articolului Actriţa Eugenia Şerban, diagnosticată cu două tipuri de cancer, le sfătuieşte pe femei să meargă la control: Prima dată am crezut că e o greşeală

Actriţa Eugenia Şerban, diagnosticată cu două tipuri de cancer, le sfătuieşte pe femei să meargă la control: Prima dată am crezut că e o greşeală

Actriţa Eugenia Şerban povesteşte prin ce a trecut după ce a fost diagnosticată cu două forme de cancer. Ea a fost supusă unei intervenţii chirurgicale care a durat peste 12 ore vara trecută, acum este optimistă.

"În luna aprilie a început totul. Mergând la controlul ginecologic anual, s-a descoperit că ceva nu este în regulă, şi aşa au început investigaţiile. În luna iunie, s-a confirmat cancerul ginecologic. Imediat după biopsie, medicul a hotărât să mi se facă de urgenţă o ecografie de sân, în aceeaşi zi. A fost una dintre cele mai urâte zile din viaţa mea, ziua în care am aflat că am şi cancer la sân. Aşa a început totul”, a povestit actriţa în revista Viva.

"Prima dată am crezut că este o greşeală, am tot sperat să nu fie adevărat şi am început toate investigaţiile necesare. RMN-uri, CT-uri, PET CT, biopsii, iar cel mai greu a fost să aştept rezultatul biopsiilor. Prima perioadă m-a dărâmat, aveam mii de întrebări în cap…

Chiar dacă echipa de medici (Chirurgie Generală, Chirurgie Plastică şi Oncologie) a încercat să mă convingă să fac intervenţiile pe rând, încăpăţânarea mea şi dosarul medical, favorabil în privinţa stării de sănătate generale, i-au determinat să prindă şi ei curajul de a-mi face toate intervenţiile deodată, pentru că eu voiam să fiu din nou pe scenă, peste două luni.


Au fost grele primele 2-3 zile, până am depăşit perioada terapiei intensive şi am reuşit să mă ridic. Din acel moment, am început să privesc viitorul cu speranţă", a mai povestit ea.  
 

 

Eugenia Şerban a renunţat la peruca pe care o purta în public



”Acum sunt foarte bine. De la foarte bine în sus, Asta sunt eu, am învăţat să mă iubesc aşa”, a declarat ea.

Actriţa sfătuieşte toate femeile să efectueze controale periodice deoarece descoperirea din timp a cancerului le poate salva viaţa.

”Dacă aceste cancere sunt descoperite la timp, se trăieşte şi se trăieşte foarte bine mulţi ani. Întradevăr, tratamentele sunt foarte dure, dar se poate. Aşa că orice femeie să se ducă la timp la controale.

Nu am avut pe nimeni în familie, nu este genetic. Se spune că se face la stres. Şi atunci când te relaxezi. Eram într-o perioadă foarte bine, după nişte ani în care am avut nişte stresuri. Toţi avem. În momentul în care m-am relaxat, corpul a cedat. Trebuie să învăţăm să ne bucurăm de fiecare zi, să învăţăm să luăm lucrurile mai simplu.

Totul este în regulă acum, am nişte pastile pe care o să le mai iau cinci ani, mai am nişte injecţii pe care le fac din trei în trei săptămâni până în octombrie. Dar totul este bine”,
a mai spus Eugenia Şerban.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici