În total, 13 ţări de pe cele cinci continente găzduiesc festivalul. Astfel, spectatorii descoperă o selecţie de peste două ore de filme scurte cvasi-simultan în Paris, Cluj, Bologna, Amsterdam, Londra, Brasilia, Casablanca, Bamako, Belgrad, Ramallah şi Tel Aviv.
România participă cu 25 de oraşe în festival, la care se adaugă câteva oraşe din Republica Moldova şi Ungaria.
În luna noiembrie, organizatorii francezi ai festivalului lansează apelul la participare în întreaga lume. Echipa festivalului de la Paris vizionează peste 1.000 de filme într-un interval de două luni, din care reţine 46 de foarte scurt metraje – un program de 2 ore şi 20 de minute – care formează selecţia internaţională. Aceasta este proiectată simultan în toate oraşele lumii care găzduiesc festivalul.
Competiţia românească „Around the Très Courts” regrupează filme sub 3 minute, realizate în România. Pentru a participa cu un film în competiţie, singura restricţie este durata – sub 3 minute. Filmele pot fi ficţiuni, animaţii, documentare sau filme realizate cu telefonul mobil. În urma unei selecţii realizate de juriu şi de Centrul cultural francez Cluj au fost reţinute 20 de filme care formeaza selecţia românească, proiectată în oraşele din ţară care găzduiesc festivalul. De asemenea, juriul va decide câştigătorul marelui premiu. În fiecare oraş, spectatorii vor putea vota filmul preferat, iar regizorul cu cele mai multe voturi câştigă premiul publicului. Premiile sunt oferite de Orange şi Centrul cultural francez Cluj. Participarea cu filme în competiţie este gratuită.
Selecţia „Paroles de Femmes”, formată din 22 de filme foarte scurte, pune femeia în centrul atenţiei, fie că este personaj sau regizor.
Selecţia pentru copii cuprinde filme foarte scurte, printre care multe animaţii, destinate celor mici.