Prima pagină » Life-Entertaiment » Inteligența Artificială a creat de la zero antibiotice inovatoare împotriva gonoreei și a stafilococului auriu, două dintre cele mai rezistente la tratament

Inteligența Artificială a creat de la zero antibiotice inovatoare împotriva gonoreei și a stafilococului auriu, două dintre cele mai rezistente la tratament

Începe o nouă eră de aur pentru descoperirea de medicamente noi?
Inteligența Artificială a creat de la zero antibiotice inovatoare împotriva gonoreei și a stafilococului auriu, două dintre cele mai rezistente la tratament
Imagine generată IA

O echipă de cercetători de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) a folosit Inteligența Artificială de tip generativ pentru a obține două noi potențiale antibiotice, care ar putea ucide gonoreea rezistentă la medicamente și SURM (Staphilococcus aureus rezistent la meticilină).

Medicamentele au fost concepute atom cu atom de către AI și au ucis superbacteriile în teste de laborator și pe animale. Desigur, cei doi compuși mai au nevoie de testări suplimentare, ani de perfecționare și studii clinice înainte să fie propuse pacienților.

De ce rezistența la antibiotice este o problemă globală

Echipa de la MIT a comentat că această descoperire ar putea marca începutul unei „a doua epoci de aur” în descoperirea antibioticelor, într-o lume în care infecțiile de acest tip provoacă peste un milion de decese pe an.

Din cauza utilizării excesive a antibioticelor, bacteriile au evoluat, iar ultimele decenii au fost marcate de o lipsă acută a antibioticelor noi.

Faptul că Inteligența Artificială generativă a creat aceste produse este un pas uriaș pentru cercetarea în acest domeniu.

Staphilococcus aureus este inofensiv dacă este pe piele, dar, odată intrat în organism prin răni, tăieturi, etc, este devastator.

Cum a ajuns IA să creeze medicamentele

De asemenea, gonoreea, provocată de bacteria Neisseria gonorrhoeae, care a dezvoltat rezistență de-a lungul timpului, la toate clasele de antibiotice și pe care OMS a clasificat-o „patogen prioritar de nivel critic”, dezvoltă, în unele cazuri, o super-tulpină, care este extrem de dificil de vindecat și care nu răspunde la tratamentele-standard.

Oamenii de știință au antrenat AI-ul oferindu-i structura chimică a unor compuși cunoscuți, împreună cu date despre măsura în care aceștia încetinesc creșterea diferitelor specii de bacterii.

Astfel, AI a învățat cum sunt afectate bacteriile de diferite structuri moleculare, alcătuite din atomi precum carbon, oxigen, hidrogen și azot.

Au fost testate două abordări pentru proiectarea de noi antibiotice cu ajutorul AI.

Prima a identificat un punct de plecare promițător căutând într-o bibliotecă de milioane de fragmente chimice, de opt până la 19 atomi, și a construit de acolo.

A doua a oferit AI-ului libertate totală încă de la început.

Procesul de proiectare a eliminat, de asemenea, orice compus prea asemănător cu antibioticele existente.

Mai e mult până departe, dar începutul e promițător

S-a încercat, totodată, garantarea faptului că sunt create medicamente, nu substanțe precum săpunul, și filtrarea oricărui compus prevăzut a fi toxic pentru oameni.

După fabricare, cele mai promițătoare modele au fost testate pe bacterii în laborator și pe șoareci infectați, rezultând două noi potențiale medicamente.

„Suntem entuziasmați pentru că am demonstrat că inteligența artificială generativă poate fi folosită pentru a crea antibiotice complet noi”, a declarat profesorul James Collins, de la MIT, pentru BBC.
„AI ne poate ajuta să concepem molecule ieftin și rapid și, în acest fel, să ne extindem arsenalul și să ne ofere un avantaj în lupta noastră de inteligență împotriva genelor superbacteriilor.”

Totuși, acestea nu sunt pregătite pentru teste clinice, iar medicamentele vor necesita rafinare – estimată la încă unu sau doi ani de muncă – înainte ca lungul proces de testare pe oameni să poată începe.