Mai multe obiecte care i-au aparţinut lui Marilyn Monroe sunt scoase la licitaţie

Mai multe obiecte care i-au aparţinut lui Marilyn Monroe sunt scoase la licitaţie. Printre acestea se află un bilet scris de mână de bărbatul care s-a dovedit ulterior a fi tatăl ei biologic.

237 afișări
Imaginea articolului Mai multe obiecte care i-au aparţinut lui Marilyn Monroe sunt scoase la licitaţie

Mai multe obiecte care i-au aparţinut lui Marilyn Monroe sunt scoase la licitaţie

175 de obiecte fac parte din "Present: Icons & Idols Hollywood", licitaţie organizată de Julien's Auctions şi Turner Classic Movies, în Beverly Hills şi online, care va avea loc pe 17 şi 18 decembrie.

Printre obiectele scoase la vânzare se numără un bilet scris de mână de bărbatul care s-a dovedit ulterior a fi tatăl biologic.

Biletul provine de la Charles Stanley Gifford şi pare să fie singura dovadă materială a unei legături sau forme de comunicare între acest bărbat şi celebra sa fiică. Se crede, de asemenea, că Gifford i-a înmânat biletul fiicei sale în timp ce aceasta se afla în spital.

"Dragă Marylyn (nume scris greşit - n.r.)", scrie pe ea, "această felicitare de însănătoşire grabnică este şi pentru a-ţi spune că multe gânduri şi urări de bine te însoţesc în fiecare zi. Şi, de asemenea, o rugăciune". Biletul este semnat "Stanley Gifford, Red Rock Dairy Farm, Hemet, California".

"Am descoperit acest bilet din întâmplare, în timp ce pregăteam arhivele personale ale lui Marilyn pentru vânzare", a declarat colecţionarul Scott Fortner: "Este singurul document cunoscut care dovedeşte o relaţie între Monroe şi Gifford şi care rezolvă misterul dacă ea a avut vreun contact cu tatăl ei biologic. Documentul este estimat la o valoare cuprinsă între 2.000 şi 3.000 de dolari.

Printre alte obiecte scoase la vânzare se numără truse de farduri şi rochii evaluate la peste 80.000 de dolari.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici