Detaliile despre noul film „X-Men” au fost anunțate sâmbătă, la evenimentul D23, organizat de Disney, la Anaheim, California (SUA), potrivit Deadline.
Pentru actorul Adam Driver, rolul reprezintă intrarea într-o nouă franciză majoră după interpretarea lui Kylo Ren în trilogia sequel „Star Wars”.
În noul „X-Men”, Christopher Abbott îl va interpreta pe Charles Xavier, cunoscut drept Professor X. Din distribuția principală mai fac parte Inde Navarrette, în rolul lui Rogue, și Maya Boyd, în rolul lui Storm. Marvel confirmase anterior că Kit Connor îl va interpreta pe Cyclops, Samara Weaving pe Emma Frost, iar Sadie Sink pe Jean Grey.
Filmul va fi regizat de Jake Schreier, iar lansarea în cinematografe este programată pentru 5 mai 2028.
Proiectul marchează relansarea francizei X-Men în cadrul Universului Cinematografic Marvel, după integrarea proprietăților comerciale 20th Century Fox în portofoliul Disney.
Adam Driver este unul dintre cei mai apreciați actori ai generației sale. A primit două nominalizări la premiile Oscar, pentru rolurile din „BlacKkKlansman” (2018) și „Marriage Story” (2019). Pentru „Marriage Story” a fost nominalizat la categoria „cel mai bun actor”, iar pentru „BlacKkKlansman” la „cel mai bun actor în rol secundar”.
Actorul are, de asemenea, nominalizări la Globurile de Aur și la premiile Emmy, în special pentru rolul Adam Sackler din serialul HBO „Girls”. În teatru, Driver a fost nominalizat la premiul Tony pentru interpretarea din piesa „Burn This”. Printre distincțiile sale se numără și Cupa Volpi pentru cel mai bun actor, câștigată la Festivalul de Film de la Veneția pentru „Hungry Hearts”, în 2014.