Tabloul lui Banksy, scos la licitaţie marţi, a fost vândut pentru o sumă-record. Lucrarea e inspirată din viaţa medicilor în pandemie

  • Pe 23 martie a avut loc licitaţia pentru renumitul tablou al lui Banksy.
  • Pictura aduce un tribut sistemului medical, în special celor din linia întâi.
  • Licitaţia a început de la suma de 2,5 milioane de lire sterline, iar tabloul s-a vândut cu aproape 20 de milioane de euro.
  • Arta lui Banksy este cunoscută pentru tablourile ce reflectă radiografia societăţii.
370 afișări
Imaginea articolului Tabloul lui Banksy, scos la licitaţie marţi, a fost vândut pentru o sumă-record. Lucrarea e inspirată din viaţa medicilor în pandemie

Foto: Profimedia

Astăzi a avut loc licitaţia pentru tabloul lui Banksy. Tabloul, expus la un spital din Anglia, a impresionat  şi emoţionat nu doar cadrele medicale, ci şi pacienţii.
 
Tabloul înfăţişează un băiat îngenunchiat care se joacă cu o păpuşă super erou cu figura unei asistente care poartă o pelerină. Pictura oferă un tribut sistemului medical, celor aflaţi în linia întâi în timpul pandemiei de coronavirus. 
 
Preţul de vânzare al operei, estimat între 2,5 şi 3,5 milioane lire sterline, a întrecut toate aşteptările: lucrarea a fost vândută pentru suma record de aproape 20 de milioane de euro.
 
Banksy este recunoscut pentru lucrările sale artistice în care reflectă radiografia societăţii în care trăim. Cele mai recente lucrării ale sale au apărut pe peretele unei închisori pe 1 martie şi arată un prizonier care evadează pe o frânghie din cearşafuri de pat legate de o maşină de scris.
 
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici