Vlad Gherman şi-a pus aparat dentar pentru un zîmbet perfect la nuntă

Vlad Gherman se pregăteşte intens pentru un zâmbet perfect la nunta sa cu Oana Moşneagu de anul viitor şi a început un tratament ortodontic special, recomandat de dr. Denisa Zaharia, unul dintre cei mai apreciaţi medici ortodonţi din România, cu gutiere transparente, fără disconfort sau efecte secundare pe parcursul lui şi cu rezultat rapid.

312 afișări
Imaginea articolului Vlad Gherman şi-a pus aparat dentar pentru un zîmbet perfect la nuntă

„Am început o nouă călătorie! Destinaţia? Un zâmbet pe care mi-l doream de foarte mulţi ani. Niciodată nu am zâmbit cu gura până la urechi, dar în curând o voi face şi număr zilele până se va întâmpla. Mulţumesc, dr. Denisa Zaharia, mă bucur că am pornit pe drumul ăsta împreună. Am nuntă în jumătate de an, aşa că voi reveni cu detalii despre planul de tratament zilele următoare.”, a mărturisit actorul şi cântăreţul Vlad Gherman pe canalele sale de socializare despre fericitul eveniment pe care îl va trăi în vara lui 2024.

Dr Denisa Zaharia a bifat deja, după evaluare şi analiză, prima etapă din tratamentul ortodontic al lui Vlad Gherman: aplicarea gutierelor. Urmează controalele periodice şi la final, după aproximativ 1 an, perioada de contenţie sau stabilizare a rezultatului: „Acest tip de aparat, care constă în purtarea unor aliniatori (gutiere) detaşabili, nu îi creează disconfort, permite controale mai rare şi este foarte puţin vizibil atunci când este purtat. Nu interferează cu ritualul lui de igienă, acesta se realizează foarte uşor, nu implică restricţii alimentare, poate fi îndepărtat cu uşurinţă atunci când filmează sau are un eveniment care împiedică purtarea lui. Poate să îi afecteze uşor vorbitul sau emiterea unor sunete, la început, dar, de cele mai multe ori, odată ce se obişnuiesc, pacienţii vorbesc corect cu acest tip de aparat dacă este purtat un număr mare de ore pe zi, aşa cum este recomandat”.

Medicul stomatolog este cel care decide tipul ideal de tratament ortodontic pentru fiecare pacient în funcţie de mulţi factori, iar drumul lui Vlad Gherman către un zâmbet perfect a avut de respectat mai multe rigori, printre care şi cea estetică: „Atunci când stabilim planul de tratament şi tipul de aparat ideal pentru un pacient, trebuie să ţinem cont pe de o parte de anomalia pacientului, de dizarmonia dento-alveolară care trebuie corectată, dar şi de nevoile lui estetice. În cazul lui Vlad, alegerea a fost una firească, aveam nevoie de un aparat detaşabil, pe care să-l îndepărteze uşor în cazul filmărilor sau al evenimentelor. Chiar şi în cazul în care nu va fi finalizat tratamentul, poate să participe fără probleme şi efecte la acest eveniment fără aparat dentar”, declară dr. Denisa Zaharia, cu o experienţă de peste 20 de ani în stomatologia ortodontică.

Dacă pentru Vlad Gherman tratamentul de îndreptare a dinţilor este o premieră mult aşteptată, pentru dr. Denisa Zaharia este o întâlnire fericită care anunţă un succes medical: „Vlad este o fire tonică, optimistă, este un pacient cooperant, disciplinat, cu care colaborăm foarte uşor, tipul de pacient pe care noi, medicii, ni-l dorim întotdeauna. Motivaţia lui, dorinţa de a avea un zâmbet perfect la propria nuntă şi faptul că purtarea acestui aparat este un vis al lui de când se ştie, cu siguranţă, vor duce la un tratament reuşit.”, spune medicul care a fondat una dintre cele mai respectate clinici stomatologice generialiste din Bucureşti, dar şi una dedicată copiilor şi adolescenţilor.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici