Actorul Matthew Perry, supus unei intervenţii chirurgicale

Matthew Perry, interpretul personajului Chandler din serialul de televiziune "Prietenii tăi/ Friends", a fost supus recent unei intervenţii chirurgicale la un spital din Los Angeles, după ce a fost diagnosticat cu perforaţie gastro-intestinală, potrivit tmz.com.

1150 afișări
Imaginea articolului Actorul Matthew Perry, supus unei intervenţii chirurgicale

Actorul Matthew Perry, supus unei intervenţii chirurgicale

Purtătorul de cuvânt al lui Perry a confirmat informaţia pentru tmz.com. Acesta nu a oferit alte informaţii şi a cerut să i se respecte actorului dreptul la viaţa privată.

Cauzele unei perforaţii gastro-intestinale sunt diverse, de la apendicită la diverticulită, rană provocată de cuţit ori de glonţ, iar, dacă nu este imediat tratată, poate provoca decesul.

În trecut, Perry a făcut publice problemele sale legate de dependenţa de alcool şi Vicodin, un medicament analgezic. Matthew Perry a fost internat de mai multe ori într-o clinică de dezintoxicare: actorul a apelat la această soluţie în 1997, 2001 şi 2011. În 2015, a făcut chiar reclamă pentru Phoenix House, o clinică de dezintoxicare din California.

Iar, recent, Perry a scris o piesă de teatru, "The End of Longing", despre care a declarat pentru Entertainment Tonight că prezintă lupta sa cu dependenţa.

Serialul "Prietenii tăi/ Friends", în care Perry a jucat alături de Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, David Schwimmer şi Matt LeBlanc, este un sitcom american creat de David Crane şi Martha Kauffman, care a fost difuzat de postul NBC timp de 10 sezoane, între 22 septembrie 1994 şi 6 mai 2004. Sitcomul prezintă aventurile amuzante ale membrilor unui grup de prieteni din Manhattan şi a fost o rampă de lansare pentru cei şase actori din distribuţia sa.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici