Actorul Staz Nair, Qhono din "Game of Thrones", vine la East European Comic Con 2018

Actorul Staz Nair, interpretul personajului Qhono din producţia HBO "Game of Thrones", va participa la cea de-a şasea ediţie a East European Comic Con, un eveniment care va avea loc la complexul Romexpo din Bucureşti, în perioada 18 - 20 mai, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de organizatori.

785 afișări
Imaginea articolului Actorul Staz Nair, Qhono din "Game of Thrones", vine la East European Comic Con 2018

Actorul Staz Nair, Qhono din "Game of Thrones", vine la East European Comic Con 2018

Staz Nair, actorul care îl joacă pe Qhono, una dintre căpăteniile hoardei Dothraki, în serialul fenomen "Game of Thrones", completează astfel lista artiştilor internaţionali care au confirmat prezenţa lor la Bucureşti, alăturându-se lui Gethin Anthony ("Game of Thrones", "Aquarius"), Andrew Scott ("Sherlock"), Jim Beaver ("Supernatural", "Deadwood"), Giancarlo Esposito ("Breaking Bad", "Better Call Saul") şi Chris Rankin ("Harry Potter").

"Game of Thrones" este, fără îndoială, una dintre cele mai importante producţii ale momentului, care a ţinut cu sufletul la gură milioane de fani din toată lumea. Anul acesta, la East European Comic Con, publicul are şansa să afle cât mai multe despre serial de la doi dintre actori: Gethin Anthony, cel care l-a interpretat pe pretendentul la Tronul de Fier Renly Baratheon, şi pe Staz Nair, care îl joacă pe Qhono, membru de bază al hoardei Dothraki şi protector al lui Daenarys Targaryen.

În doua parte a sezonului al şaselea, publicul a făcut cunoştinţă cu Qhono în postura sa de supus al lui Khal Moro, ocupându-se personal de escortarea prizonierei, pe atunci, Daenarys. După scena emblematică de la finalul sezonului, Qhono alege să o urmeze pe Daenarys şi să o susţină în lupta sa, aceea de a stăpâni cele 7 Regate, ca moştenitoare de drept a Tronului de Fier.

Staz Nair a mai jucat rolul lui Gordon în serialul "Humans", produs şi difuzat de AMC. Totodată, actorul cochetează cu muzica şi este şi un apreciat model.

În afara celor şase actori de la Hollywood, la East European Comic Con vor participa ilustratorii David Lloyd (unul dintre cei doi creatori ai benzii desenate, ecranizate ulterior, "V for Vendetta"), Guillermo Ortego ("Astonishing X-Men", "Moon Knight", "X-Factor", "Batman Eternal" şi "Superman Unchained") şi Maya & Yehuda Devir (cunoscuţi pentru ilustraţiile ingenioase ale vieţii lor de zi cu zi).

În 2017, peste 45.000 de fani s-au putut bucura de prezenţa actorilor Nathaniel Buzolic ("The Vampire Diaries", "The Originals"), Tom Wlaschiha ("Game of Thrones"), Ellie Kendrick ("Game of Thrones", "Misfits"), Christopher Judge ("Stargate SG-1", "God of War"), Jefferson Hall ("Vikings"), Craig Parker ("Spartacus", "Lord of the Rings"), au putut lua parte la concursul de cosplay, au putut testa cele mai tari jocuri video pe echimpamente de ultimă generaţie, au gustat din cele mai delicioase mâncăruri în zona de street food şi au plecat acasă cu obiectele de pop culture preferate din zona de târg.

Ca în fiecare an, se preconizează o ediţie East European Comic Con plină de surprize în materie de actori, expozanţi, activităti, jocuri video şi nu numai, menţinându-şi statutul de cel mai important eveniment dedicat pasionaţilor de filme, seriale, jocuri, benzi desenate din estul Europei.

Abonamentele valabile toate cele trei zile se pot achiziţiona online, de pe site-ul www.comic-con.ro/tickets, iar biletele în format fizic pot fi găsite în magazinele din reţeaua Eventim.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici