Acuarele pictate de Hitler, vândute la licitaţie pentru suma de 42.000 de euro

Trei acuarele reprezentând peisaje rurale, despre care se crede că ar fi pictate de Adolf Hitler în tinereţe, au fost vândute la licitaţie pentru suma de 42.000 de euro în oraşul Nuremberg.

76 afișări
Imaginea articolului Acuarele pictate de Hitler, vândute la licitaţie pentru suma de 42.000 de euro

Acuarele pictate de Hitler, vândute la licitaţie pentru suma de 42.000 de euro

Potrivit curatorului Herbert Weidler, cele trei tablouri au fost vândute fiecare câte unui alt cumpărător.

Deşi numărul total al picturilor semnate de Hitler nu este cunoscut, experţii presupun că acesta ar fi realizat în jur de 720 de tablouri, incluzând diverse schiţe.

"Există clienţi interesaţi de aceste picturi", a spus Weidler. "Fie că sunt intelectuali, oameni de afaceri sau oameni care aveau fonduri de investit, există cerere pentru aceste picturi", a adăugat el.

Tablourile sunt datate din 1910 - 1911 şi au fost realizate în Viena, în perioada în care Hitler aspira să devină artist. În această perioadă el s-a înscris la Şcoala de Arte din Viena dar nu a fost admis.

Cele trei acuarele scoase la licitaţie reprezentau ferme, case şi biserici, amplasate într-un cadru bucolic.

Una dintre picturi s-a vândut pentru suma de 24.000 de euro, alta pentru 11.000 şi cea de-a treia pentru 7.000 de euro.

"Aş aprecia calitatea acestor picturi ca fiind echivalentă cu produsul artistic al unui profesor de arte de la o şcoală primară care a învăţat să deseneze. Alţii ar putea avea o părere diferită, dar eu aş spune că au mai degrabă o calitate modestă", a spus Weidler.

Autenticitatea obiectelor asociate cu Hitler a fost mult timp un subiect de dezbatere. În 1983, revista germană Stern a publicat extracte din jurnalul lui Hitler, care s-au dovedit mai târziu a fi falsuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici