Al patrulea copil al cuplului Kardashian-West a primit numele de Psalm

Al patrulea copil al cuplului format din starul de reality-show Kim Kardashian şi rapperul Kanye West, un băieţel care a fost născut pe 10 mai de o mamă surogat, a primit numele de Psalm West, potrivit Reuters.

898 afișări
Imaginea articolului Al patrulea copil al cuplului Kardashian-West a primit numele de Psalm

Al patrulea copil al cuplului Kardashian-West a primit numele de Psalm

Kardashian a scris cuvintele „Psalm West” într-un mesaj publicat pe contul său de pe platforma de micro-blogging Twitter, unde este urmărită de aproximativ 60 de milioane de persoane. Vedeta a publicat şi fotografia unui bebeluş, alături de textul "Suntem binecuvântaţi peste măsură. Avem tot ceea ce avem nevoie".

Aceasta a fost a doua oară când cei doi au apelat la o mamă surogat. În ianuarie anul trecut, Kardashian şi West au devenit părinţii unei fetiţe născute de o mamă surogat, copilul primind numele de Chicago.

Kardashian, în vârstă de 38 de ani, şi West, în vârstă de 41 de ani, s-au căsătorit în mai 2014 şi mai au doi copii biologici, fiica North, în vârstă de 5 ani, şi fiul Saint, în vârstă de 3 ani.

Cuplul a apelat la o mamă surogat deoarece Kardashian a fost diagnosticată cu placenta accreta - o complicaţie medicală care poate provoca hemoragii severe - în timpul celei de-a doua sarcini, ceea ce făcea riscantă o a treia, potrivit site-ului de ştiri mondene tmz.com.

Tmz.com a mai scris că West a plătit 45.000 de dolari mamei surogat pentru a purta sarcina cu fetiţa. Femeii i-au fost interzise fumatul, consumul de droguri, băile fierbinţi, vopsitul părului şi consumul de peşte crud pe perioada sarcinii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici