"Amintiri din Epoca de Aur", de Cristian Mungiu, deschide TIFF (Video)

Filmul "Amintiri din Epoca de Aur", produs de Cristian Mungiu, deschide Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care are loc între 29 mai şi 7 iunie, la Cluj-Napoca.

208 afișări
Imaginea articolului "Amintiri din Epoca de Aur", de Cristian Mungiu, deschide TIFF (Video)

"Amintiri din Epoca de Aur", de Cristian Mungiu, deschide TIFF (Imagine: www.tiff.ro)

Regizorul Cristian Mungiu

"Amintiri din Epoca de Aur", un film scris de Cristian Mungiu şi regizat de acesta, alături de Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu şi Contantin Popescu, dă startul celei de-a opta ediţii a TIFF, la Cinema Republica, pe 29 mai.

"Amintiri din Epoca de Aur" ecranizează cele mai cunoscute legende urbane din România anilor '80 recuperând umorul care i-a ajutat pe români să supravieţuiască perioadei.

Poveştile Amintirilor îşi propun să recupereze amănuntele uitate din copilăria celor care s-au născut ca decreţei şi care trăiesc astăzi cu nostalgia obiectelor, muzicii şi obiceiurilor tinereţii lor: cântatul imnului la începutul orelor, lozincile scandate la trecerea coloanelor oficiale, fericirea de a avea o banană de Crăciun, încercarea de a economisi monede de un leu şi trei lei la borcan, vândutul sticlelor goale pentru bani de buzunar şi multe altele.

"Am vrut ca, după «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile» şi până la următorul meu film de autor, să ofer publicului român o comedie, iar «Amintiri din Epoca de Aur», film episodic şi colectiv, îmbină punctele de vedere a cinci colegi de generaţie cărora le-a făcut plăcere să Recupereze, să Refolosească şi Recondiţioneze amintirile din perioada nopţilor pierdute la bairamuri, video şi cozi", spune Cristian Mungiu.

"Amintiri din Epoca de Aur" va fi proiectat în premieră absolută pe ecranele din România, în prezenţa regizorilor, actorilor şi echipei realizatoare.

Printre filmele eveniment ale acestei ediţii a TIFF se află:

mult apreciatul "Gomorra", al lui Matteo Garrone, bazat pe cartea lui Roberto Saviano - câştigător al Marelui Premiu la Cannes în 2008 şi vedeta Premiilor Academiei Europene de Film, acordate în decembrie anul trecut, unde a colectat premiile categoriilor "cel mai bun actor", "cel mai bun regizor", "cel mai bun scenariu" şi "cel mai bun film european".

"Il y a longtemps que je t'aime" este un alt titlu care atrage prin palmaresul impresionant: Kristin Scott Thomas şi-a alocat premiul pentru cea mai bună actriţă la Gala Academiei Europene de Film şi trofee precum BAFTA (cel mai bun film străin) sau César (pentru cel mai bun debut - al regizorului Phillippe Claudel şi pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar).

pelicula "Alle Anderen", revelaţia festivalului de la Berlin din acest an, câştigător al Marelui Premiu al Juriului (pentru regia filmului - Maren Ade) şi Ursul de Argint (pentru actriţa Birgit Minichmayr).

Citeşte şi:

Start pentru înscrierile la Concursul Naţional de Scenarii

Premiere cinematografice româneşti în 2009

"Amintiri din Epoca de Aur", produs de Mungiu, ar putea rula la Cannes

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici