- Home
- Life-Inedit
-
LONDRA, (20.01.2010, 17:14)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Amy Winehouse, în regim de eliberare condiţionată pentru doi ani
Amy Winehouse este în regim de eliberare condiţionată pentru următorii doi ani, pedeapsa primind-o după ce a recunoscut că se face vinovată de agresarea directorului unui teatru de pantomimă din Londra.
46 afișări

Amy Winehouse, în regim de eliberare condiţionată pentru doi ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
În vârstă de 26 de ani, Amy Winehouse şi-a recunoscut vinovăţia la ambele capete de acuzare - agresiune şi tulburarea liniştii publice.
Amy Winehouse l-a agresat pe 19 decembrie 2009 pe Richard Pound, directorul teatrului de pantomimă din oraşul Milton Keynes, Buckinghamshire, o suburbie a Londrei, după ce tulburase anterior desfăşurarea spectacolului "Cenuşăreasa" pus în scenă de actorii acestei instituţii. Cântăreaţa britanică a fost arestată şi anchetată patru zile mai târziu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: „Digi (RCS RDS) a dobândit, cu sprijinul instituțiilor statului și în disprețul legii, monopolul absolut al piețelor audiovizualului și comunicațiilor”
-
Adrian Sârbu: Digi a dobândit, cu sprijinul statului, monopolul absolut al pieţelor audiovizualului
-
Healthcare Trends. Când alegem să facem RMN? Radiologia, componentă de bază a diagnosticului medical, dar România are 1.000 de specialişti la 500.000 de pacienţi oncologici
-
Şeful serviciului de informaţii din Ucraina: Vladimir Putin a supravieţuit unei tentative de asasinat
Potrivit avocatului acuzării, Julian Vickery, Amy Winehouse consumase alcool înainte de a ajunge la acel spectacol, în timpul căruia a vorbit cu voce tare şi i-a insultat pe actori, motiv pentru care o parte dintre spectatori i-au cerut să păstreze liniştea.
După ce a ieşit din sala de spectacol, Amy Winehouse i-a cerut lui Richard Pound să îi ofere ceva de băut şi l-a înjurat când acesta a refuzat-o.
În momentul în care Richard Pound i-a cerut să părăsească clădirea, "ea s-a simţit ruşinată, a considerat că i s-a vorbit de sus şi, fără să se gândească, l-a tras de păr şi l-a împins", a adăugat Julian Vickery.
Tribunalul britanic a decis ca Amy Winehouse să respecte un regim de eliberare condiţionată timp de doi ani şi a condamnat-o pe artistă la plata a 85 de lire sterline (138 de dolari) drept cheltuieli de judecată şi a 100 de lire sterline (163 de dolari) drept daune în favoarea lui Richard Pound.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




ULTIMA ORǍ
vezi mai multe