Aretha Franklin şi Condoleezza Rice vor cânta împreună în timpul unei gale de caritate

Cântăreaţa americană Aretha Franklin, supranumită "regina muzicii soul", va fi acompaniată la pian, în timpul unei gale de caritate care va avea loc la Philadelphia (SUA), în luna iulie, de fostul secretar de stat american Condoleezza Rice.

19 afișări
Imaginea articolului Aretha Franklin şi Condoleezza Rice vor cânta împreună în timpul unei gale de caritate

Aretha Franklin şi Condoleezza Rice vor cânta împreună în timpul unei gale de caritate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aretha Franklin şi Condoleezza Rice vor cânta împreună pe scena Mann Center for the Performing Arts din Philadelphia, pe 27 iulie, într-un concert caritabil. Fondurile obţinute vor fi donate în favoarea unor programe educative din Statele Unite ale Americii.

În comunicatul emis de Mann Center for the Performing Arts se indică faptul că fostul secretar de stat american o va acompania pe Aretha Franklin la pian, în timp ce aceasta va interpreta câteva dintre hiturile ei, precum "Say A Little Prayer" şi "Natural Woman", dar şi melodii incluse pe cel mai recent album al său, intitulat "A Woman Falling Out Of Love".

Fostul şef al administraţiei George W. Bush va interpreta şi câteva pasaje de muzică clasică, fiind acompaniată de Philadelphia Orchestra.

Colaborarea dintre cele două femei este inedită atât din punct de vedere muzical, cât şi din punct de vedere politic.

Condoleezza Rice, o pianistă desăvârşită, a cântat în trecut alături de celebrul violoncelist Yo-Yo Ma şi de alţi mari artişti clasici, abordând extrem de rar repertoriul contemporan.

Pe plan politic, totul pare să le separe pe cele două femei. Aretha Franklin, care a cântat la ceremonia de învestitură a preşedintelui Barack Obama, este o susţinătoare a Partidului Democrat, în timp ce Condoleezza Rice este o republicană convinsă.

"Cred că putem face ceva împreună, un efort care să treacă dincolo de diferenţe, în beneficiul organizaţiilor de caritate pe care le simpatizăm", a declarat cântăreaţa americană, referindu-se la acest duet inedit, părând că parodiază intenţionat limbajul diplomatic atât de îndrăgit de partenera ei de scenă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici