Arnold Schwarzenegger va juca în al şaselea film al francizei "Terminator"

Actorul Arnold Schwarzenegger a confirmat faptul că va juca în cel de-al şaselea film din franciza "Terminator", care ar putea fi lansat pe marile ecrane în 2017.

267 afișări
Imaginea articolului Arnold Schwarzenegger va juca în al şaselea film al francizei "Terminator"

Arnold Schwarzenegger va juca în al şaselea film al francizei "Terminator" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Al cincilea film din serie, intitulat "Terminator: Genisys", va avea premiera mondială pe 1 iulie, potrivit dailymail.co.uk. În acest film, Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 67 de ani, joacă alături de Jai Courtney şi Emilia Clarke.

Săptămâna trecută, studiourile Paramount au anunţat că pelicula va fi lansată în cinematografe care dispun de tehnologia IMAX 3D.

Potrivit publicaţiei The Hollywood Reporter, starul american le-ar fi dezvăluit fanilor săi, recent, cu ocazia unei vizite la Budapesta, că intenţionează deja să filmeze o continuare a acestei pelicule, în 2016.

După ce şi-a încheiat mandatul de guvernator al statului american California în ianuarie 2011, Arnold Schwarzenegger a jucat în multe filme, încercând să îşi reclădească o carieră de succes la Hollywood.

Specialiştii se aşteaptă ca noul film din franciza "Terminator" să fie un mare succes de box office.

Starul american a putut fi văzut pentru ultima oară în această serie în 2003, în filmul "Terminatorul 3: Supremaţia Maşinilor".

Cel mai recent film din franciza "Terminator", intitulat "Terminator - Salvarea", apărut în 2009, l-a avut ca protagonist pe actorul Christian Bale, însă a dezamăgit în box office şi a primit recenzii extrem de aspre din partea criticilor de specialitate.

Studiourile Paramount speră că noul film din seria "Terminator" va fi suficient de bun pentru a reuşi să revitalizeze această franciză cinematografică şi să genereze nu una, ci două continuări, iar prima dintre ele ar putea fi lansată pe marile ecrane în 2017.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici