Sunetele au fost înregistrate cu iPhone-ul lui Matt Bellamy. Bingham, fiul cântăreţului şi al logodnicei acestuia, actriţa Kate Hudson, s-a născut anul acesta, pe 9 iulie. Bătăile inimii copilului, înregistrate înaintea naşterii acestuia, au fost incluse pe cel mai nou album al trupei, care încă nu a fost lansat şi care, potrivit lui Bellamy, este un amestec de rock clasic şi electro pop, informează nme.com.
Albumul va fi lansat pe 1 octombrie în Marea Britanie şi pe 2 octombrie în Statele Unite ale Americii.
Trupa Muse a compus piesa „Survival”, care a fost cântecul oficial al Jocurilor Olimpice de la Londra 2012.
Trupa britanică Muse, alcătuită din Matt Bellamy, Dominic Howard şi Chris Wolstenholme, a lansat cinci albume de studio, care s-au vândut în peste 15 milioane de copii. După lansarea celui de-al şaselea album de studio, trupa va susţine un turneu european.