Biletele pentru festivalul Artmania au fost puse în vânzare

Biletele pentru festivalul Artmania, care se va desfăşura în luna iulie, la Sibiu, au preţurile de 70 de lei pentru o zi de concerte şi 120 pentru ambele, şi au fost puse în vânzare începând de luni, în reţeaua magazinelor Diverta, informează organizatorii evenimentului.

31 afișări
Imaginea articolului Biletele pentru festivalul Artmania au fost puse în vânzare

Biletele pentru festivalul Artmania au fost puse în vânzare (Imagine: Mediafax Foto)

Astfel, un bilet pentru ziua de vineri, 18 iulie, va costa 70 de lei, iar pentru sâmbătă, 19 iulie, tot 70 de lei. Doritorii pot achiziţiona şi abonamente pentru ambele zile de concerte din cadrul festivalului, la preţul de 120 de lei.

Până în prezent, pentru cea de-a treia ediţie a festivalului Artmania au fost anunţate trupele Agua de Annique, Tiamat, Leaves Eyes, Atrocity şi Gamma Ray.

Potrivit organizatorilor, în cel mai scurt timp vor fi anunţate şi celelalte trupe care vor urca pe scena de la Sibiu, precum şi programul final al festivalului.

După primele ediţii, din 2006 şi 2007, care au adus pe scena de la Sibiu nume ca HIM, Amorphis, Anathema, Tarot, The Gathering, My Dying Bride şi Within Temptation, Artmania Festival revine în 2008. Concertele vor avea loc în zilele de 18 şi 19 iulie, iar ziua de 20 iulie va fi dedicată expoziţiilor, proiecţiilor de film sau lansărilor de carte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici