Black Eyed Peas va cânta la concertul organizat în memoria cântăreţului Michael Jackson

Grupul american Black Eyed Peas şi cântăreaţa Jennifer Hudson vor cânta la concertul organizat în memoria cântăreţului Michael Jackson, ce va avea loc pe 8 octombrie, în Ţara Galilor.

228 afișări
Imaginea articolului Black Eyed Peas va cânta la concertul organizat în memoria cântăreţului Michael Jackson

Black Eyed Peas va cânta la concertul organizat în memoria cântăreţului Michael Jackson (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actorul american Jamie Foxx va fi prezentatorul principal al evenimentului "Michael Forever - The Tribute Concert". Concertul va avea loc pe 8 octombrie, pe Millenium Stadium din Cardiff, informează hollywoodreporter.com.

"Acest concert va fi un show incredibil de emoţionat şi cu multe conotaţii personale pentru mine", a spus rapperul will.i.am, cofondator al grupului Black Eyed Peas. "Muzica lui şi minunatele lui cântece au reprezentat o sursă de inspiraţie toată viaţa mea şi au alcătuit cu siguranţă coloana sonoră a copilăriei mele", a adăugat will.i.am.

Rapperul will.i.am. a colaborat cu Michael Jackson, în calitate de producător muzical al acestuia, din 2007 şi până la moartea megastarului american, în 2009.

Totodată, cântăreaţa Jennifer Hudson a anunţat că va fi prezentă la concertul din Ţara Galilor.

Printre artiştii care vor participa la concert - organizat de mama starului şi de alţi fraţi şi surori ai "regelui muzicii pop", precum La Toya, Tito, Marlon şi Jackie - figurează 3T, un grup format din trei nepoţi ai megastarului, Christina Aguilera, Cee Lo Green, Smokey Robinson, Gladys Knight, Ne-Yo, Pixie Lott, Alien Ant Farm, Leona Lewis, JLS, Alexandra Burke şi Craig David.

Beyonce a confirmat, la rândul ei, că va cânta, prin satelit, la concertul organizat în memoria lui Michael Jackson.

Randy şi Jermaine Jackson, fraţii lui Michael, au încercat să organizeze un eveniment similar la Viena, în 2009, dar nu au reuşit.

La fel ca fraţii ei Randy şi Jermaine, Janet Jackson a anunţat, recent, că nu va fi prezentă la concertul de la Cardiff, considerând că este imposibil pentru ea să participe la un show care va avea loc în aceeaşi perioadă în care este programat procesul medicului personal al starului, Conrad Murray, acuzat de uciderea involuntară a "regelui muzicii pop".

Millenium Stadium din Cardiff dispune de 75.000 de locuri. Potrivit organizatorilor, această arenă este cea mai mare sală de spectacole complet acoperită din Europa.

Încasările rezultate din vânzarea biletelor vor fi donate unor renumite fundaţii de caritate americane şi britanice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici