Bono creează tricouri cu peşti în interes caritabil

Bono, solistul trupei irlandeze de rock U2, este cel de-al 25-lea muzician care s-a asociat cu compania Hard Rock International pentru a crea tricouri în interes caritabil, informează celebritywonder.com.

2 afișări
Imaginea articolului Bono creează tricouri cu peşti în interes caritabil

Bono creează tricouri cu peşti în interes caritabil

Tricoul lui Bono face parte din seria "Signature", care a fost lansată în 1990 şi care are ca scop donarea încasărilor rezultate din vânzarea hainelor unor asociaţii de caritate alese de vedetele care contribuie la proiect.

Potrivit sursei citate, tricoul lui Bono are un imprimeu cu un peşte care zboară printre stele, alături de textul "Fish Can Fly" şi autograful acestuia. Imprimeul are culoarea albastru, iar tricourile sunt disponibile pe culorile alb, roşu şi negru.

Încasările vor fi donate asociaţiei Wildlife Conservation Society care asigură fermierilor africani săraci accesul la educaţie.

Tricourile vor fi produse de compania Edun, fondată de Bono şi soţia sa, Ali Hewson, special pentru astfel de iniţiative sociale şi sunt disponibile începând de luni, online, pe adresa www.hardrock.com/rockshop dar şi în magazinele Hard Rock International.

Printre alte vedete care s-au asociat acestui proiect se numără Bruce Springsteen, Shakira, Eric Clapton şi  Ozzy Osbourne.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici