Britney Spears îşi doreşte un copil cu noul ei iubit

Cântăreaţa americană Britney Spears a început să numere zilele care au mai rămas până la expirarea contractului ei cu un cazinou din Las Vegas, unde cântă în fiecare seară, întrucât vrea să devină din nou mamă şi îşi doreşte un copil cu noul ei iubit.

323 afișări
Imaginea articolului Britney Spears îşi doreşte un copil cu noul ei iubit

Britney Spears îşi doreşte un copil cu noul ei iubit (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Artista americană, în vârstă de 32 de ani, are doi fii - Sean Preston, în vârstă de opt ani, şi Jayden James, în vârstă de şapte ani - cu fostul ei soţ, dansatorul Kevin Federline. Potrivit presei americane, cântăreaţa îşi doreşte un copil şi cu noul ei iubit, David Lucado, informează music-news.com.

"Britney abia aşteaptă să îşi încheie contractul din Las Vegas, pentru că vrea să îşi întemeieze o familie alături de David", a declarat o sursă pentru RadarOnline.com.

"Ea spune că va rămâne însărcinată imediat după ultimul show din acea serie de concerte", a adăugat aceeaşi sursă.

Seria de concerte pe care Britney Spears le susţine la Las Vegas a început în decembrie 2013 şi va dura până la începutul anului 2015. În această perioadă, cântăreaţa americană va susţine peste 100 de show-uri.

Potrivit presei internaţionale, David Lucado locuieşte deja cu vedeta americană în apartamentul din Las Vegas al acesteia, o ajută foarte mult în carieră şi s-a împrietenit deja cu copiii artistei.

"David este mereu alături de ea în Las Vegas şi ei se comportă ca un cuplu căsătorit de multă vreme. El este bun cu copiii ei şi a preluat destul de uşor rolul de tată", a adăugat aceeaşi sursă.

Relaţia dintre Britney Spears şi David Lucado a început în martie 2013, la puţin timp după despărţirea cântăreţei de fostul ei logodnic, Jason Trawick. La începutul verii, presa americană a afirmat că Britney s-a despărţit de David, însă artista a negat imediat acele speculaţii şi a publicat pe reţelele de socializare o serie de fotografii recente care o arată alături de iubitul ei.

Vedeta nu a făcut un secret din faptul că îşi doreşte încă un copil şi a declarat recent că i-ar plăcea foarte mult ca următorul ei copil să fie o fetiţă.

Britney Spears a fost căsătorită de două ori. Prima dată, cântăreaţa s-a căsătorit cu prietenul ei din copilărie Jason Alexander, la Las Vegas, în ianuarie 2004, însă căsătoria lor a fost anulată după doar 55 de ore.

Apoi, artista s-a căsătorit în 2004 cu Kevin Federline, membrul al trupei sale de dansatori, de care a divorţat însă în 2007. Din această căsnicie, artista are doi fii - Sean Preston, în vârstă de opt ani, şi Jayden James, în vârstă de şapte ani.

Britney Spears a fost apoi logodită cu Jason Trawick, de care s-a despărţit însă în februarie 2013.

Britney Spears se află sub curatela tatălui ei, Jamie Spears, din februarie 2008, el preluând, totodată, rolul de administrator al averii acesteia, iar comportamentul ei este monitorizat de un judecător, după ce cântăreaţa a avut o serie de episoade depresive. Tot în 2008, Britney Spears a pierdut custodia asupra celor doi copii ai ei, Sean Preston şi Jayden James. Însă, de atunci, Britney Spears a reuşit să îşi reabiliteze imaginea şi să îşi relanseze cariera muzicală, începând cu lansarea albumului "Circus", în decembrie 2008. Spears a obţinut şi o apariţie specială în serialul de comedie "Glee", după un turneu mondial de succes în 2009. În martie 2011, cântăreaţa şi-a lansat cel de-al şaptelea album de studio, "Femme Fatale", din care single-ul "Hold It Against Me" a ocupat prima poziţie în topul Billboard Hot 100.

Cel mai recent album al cântăreţei, intitulat "Britney Jean", al optulea de până acum, a fost lansat pe 3 decembrie 2013 şi conţine piese realizate în colaborare cu Will.i.am, producătorul albumului, rapperul T.I. şi sora mai mică a lui Britney, Jamie Lynn Spears.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici