Bruce Springsteen va lansa un nou album pe 5 martie. Ascultă cea mai nouă melodie a sa - VIDEO

Cântăreţul american Bruce Springsteen îşi va lansa pe 5 martie noul album, al 17-lea din cariera sa, care se va numi "Wrecking Ball", a anunţat joi casa sa de discuri, Columbia (Sony Music).

194 afișări
Imaginea articolului Bruce Springsteen va lansa un nou album pe 5 martie. Ascultă cea mai nouă melodie a sa - VIDEO

Bruce Springsteen (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Produs de Ron Aniello, în colaborare cu Bruce Springsteen şi managerul său, Jon Landau, albumul va include 11 piese.

Un prim extras de pe album, "We take care of our own", este disponibil pe site-ul oficial al artistului, www.brucespringsteen.net.

În noiembrie 2011, într-o scurtă declaraţie de presă postată pe site-ul său, artistul american spunea că va susţine un turneu în Europa în 2012, începând de la mijlocul lunii mai şi până la sfârşitul lunii iulie. Totodată, el a anunţat că turneul său mondial va include şi o secţiune nord-americană.

Bruce Springsteen, interpretul unor piese celebre precum "Dancing in the Dark" şi "Born in the USA", a absolvit liceul şi s-a înscris la o universitate din New Jersey, abandonând însă destul de devreme cursurile, pentru a-şi continua cariera muzicală.

Compozitorul, cântăreţul şi chitaristul Bruce Springsteen a devenit celebru în lumea întreagă datorită stilului său muzical, în care rock-ul este combinat cu influenţele pop, iar versurile romantice, cu sentimentele patriotice americane sau cu dragostea artistului pentru oraşul lui natal, New Jersey. Maniera lui foarte reuşită de a cânta despre problemele obişnuite din viaţa cotidiană a oamenilor i-a adus numeroase premii, printre care 18 Grammy şi un Oscar. Cele mai celebre albume ale lui Springsteen sunt "Born to Run" (1975) şi "Born in the USA" (1984). Springsteen a vândut peste 65 de milioane de albume în Statele Unite şi peste 120 de milioane în lumea întreagă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici