Bruce Willis spune că adoră să lenevească

Bruce Willis, starul seriei "Die Hard", adoră să lenevească şi spune că cele mai relaxante momente sunt atunci când ajunge acasă, departe de lume, potrivit contactmusic.com.

33 afișări
Imaginea articolului Bruce Willis spune că adoră să lenevească

Bruce Willis spune că adoră să lenevească (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Bruce Willis, căsătorit cu modelul britanic Emma Heming, susţine că nu munceşte atât de mult - cum ar sugera cariera lui cinematografică - şi recunoaşte că cel mai mult îi place să stea acasă.

"Cea mai mare parte a timpului - în timp ce un film cu mine ar putea rula în cinematografe -, în realitate eu sunt acasă, petrecându-mi timpul cu soţia mea. Chiar dacă am 55 de ani, dar mă simt ca la 25, îmi place să lenevesc. Îmi place să nu am nimic de făcut şi mai ales să nu fiu în faţa camerelor de filmat", a spus actorul.

Bruce Willis - care are trei fiice, Rumer, în vârstă de 22 de ani, Scout, în vârstă de 19 ani, şi Tallulah, în vârstă de 16 ani, cu fosta sa soţie, actriţa Demi Moore - a mai recunoscut că are o colecţie de haine comfortabile, pe care le poartă prin casă.

"Nu am neapărat o uniformă de leneş. Regula mea este să fiu comod la orice cost şi să nu port jeanşi. Chiar dacă am chef să beau ceva, nu ies în oraş. Pur şi simplu îmi place să stau acasă, departe de lume", a adăugat actorul.

Bruce Willis a devenit celebru în 1985, odată cu apariţia în serialul de televiziune câştigător al unui premiu Emmy "Maddie şi David". Mai apoi, el s-a impus la Hollywood cu roluri în filme de acţiune, precum celebra serie "Greu de ucis", "Ultimul samaritean", "Pulp Fiction" şi "Şacalul". Actorul american a putut fi văzut de curând în filmul de acţiune "Eroi de sacrificiu/ The Expendables", de Sylvester Stallone.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici