Cadouri de Valentine’s Day. Idei de cadouri pentru a celebra iubirea de Ziua Îndrăgostiţilor, pe 14 februarie

  • Duminică, pe 14 februarie, este ziua iubirii: Valentine’s Day.
  • Florile, dulciurile şi surprizele romantice dau tonul de Ziua Îndrăgostiţilor.
  • Iată câteva idei de cadouri pentru partener sau parteneră.
4224 afișări
Imaginea articolului Cadouri de Valentine’s Day. Idei de cadouri pentru a celebra iubirea de Ziua Îndrăgostiţilor, pe 14 februarie

FOTO: Profimedia

Se apropie Valentine’s Day, o zi încercuită cu roşu în calendarul multor cupluri din România şi lumea întreagă. Deşi este considerată o sărbătoare de import, iar unii comentează că iubirea trebuie celebrată oricum în fiecare zi, obiceiul de a face cadouri persoanei iubite de 14 februarie este deja bine conturat. Iar dacă vrei să îi faci o surpriză celui sau celei care îţi este alături şi nu te-ai hotărât deja cum, îţi propunem câteva idei de cadouri pentru o zi memorabilă de Valentine’s Day.

Nu e vorba neapărat de buget, ci de semnificaţia darurilor oferite. Iată câteva sfaturi pentru a găsi cadou potrivit chiar şi pentru cei care nu au niciodată nevoie de nimic:

  • Liste, liste şi iar liste! Scrie care sunt trăsăturile caracteristice ale persoanei iubite, pune pe hârtie lucrurile care îi aduc bucurie şi, mai ales, nu uita de micile detalii.
  • Cadourile îi fac pe cei mai mulţi oameni să se simtă preţuiţi şi speciali, aşa că o surpriză inedită, care să iasă din tipare, nu poate decât să aducă un plus de bună-dispoziţie. Fie că este vorba de o experienţă nouă, fie că e ceva ce reaminteşte de un moment aparte trăit împreună, cadoul va fi cu siguranţă apreciat.
  • Evită stereotipurile. Cu un strop de creativitate, chiar şi un obiect aparent banal poate deveni un cadou de mare preţ. Mai ales că internetul e plin de tutoriale gratuite care arată, pas cu pas, cum poţi deveni creatorul unor cadouri unice, pe care le poţi personaliza extrem de uşor. Timpul dedicat va fi răsplătit în zâmbete, pe 14 februarie şi nu numai.
  • Nu uita să te gândeşti şi cum „împachetezi” surpriza. Şi nu este vorba doar despre ambalajul folosit, cât despre modul în care persoana primeşte darul: dis de dimineaţă sau într-un mod neaşteptat, cu mai mult suspans. Variantele sunt infinite.

Valentine’s Day - 14 februarie. Cadouri de Ziua Îndrăgostiţilor

Cuplurile nu seamănă unul cu altul, ceea ce este perfect normal. Oamenii sunt diferiţi, iar viaţa în cuplu este deseori despre a descoperi, accepta şi aprecia trăsăturile persoanei iubite. Tocmai de aceea, un cadou care să îi amintească partenerului sau partenerei cât de mult înseamnă pentru tine este nepreţuit. 

Posibilităţile sunt infinite: de la o clasică cină romantică, la lumina lumânărilor (poate chiar la voi acasă, dacă tot e pandemie), până la bileţele care să-i motiveze şi să îi aducă zâmbetul pe buze în fiecare zi a anului 2021.

Poate aveţi o amintire semnificativă, un simbol al relaţiei voastre. Cu un strop de creativitate, orice obiect poate fi personalizat, devenind astfel un cadou emoţionant, care să-i iasă în cale zi de zi. 

Un trend care ia amploare în ultima perioadă este cel al întoarcerii la simplitate, la acele lucruri mici, care nu au neapărat valoare materială dar presupun un efort creativ. În funcţie de pasiunile iubitului sau iubitei, poţi propune o activitate în doi care să îl/o facă să uite de pandemie şi să se bucure de prezent. Există chiar şi jocuri special concepute pentru cupluri.

Dacă vacanţele împreună, în străinătate, sunt dificile în momentul de faţă, puteţi găsi o alternativă pentru a petrece timp împreună aproape de casă. Chiar şi propria sufragerie poate deveni o destinaţie „exotică” ori un loc ideal pentru o cină romantică. Atmosfera de vacanţă e o stare de spirit, mai ales la începutul lui 2021.

Este frig, iar vremea şi restricţiile anti COVID-19 vă ţin în casă. Pentru serile liniştite, alegeţi câteva cărţi care să facă timpul să treacă mai uşor şi care să vă trimită cu gândul în alte lumi. Dacă nu ştiţi ce să alegeţi, puteţi consulta rubrica O carte pe zi, disponibilă pe Mediafax.ro. De altfel, recomandări de filme şi cărţi fac şi Barack Obama sau Bill Gates

Dacă bugetul vă permite, un laptop sau un smartphone nou i-ar putea fi de ajutor partenerului sau partenerei de viaţă. Un accesoriu haios, cum ar fi o husă persoanlizată de calitate, adaugă un plus cadoului. Iar dacă persoana căreia îi este destinat darul e pasionată de gaming, poate vrei să arunci o privire peste câteva sfaturi de la specialişti.

Bijuteriile rămân o opţiune îndrăgită mai ales de doamne şi domnişoare, dar nu numai. Atât femeile cât şi bărbaţii ar putea fi încântaţi să primească o bijuterie pe gustul lor. Iar pentru iubitorii de make-up, parfumuri şi produse de îngrijire, oferta este extrem de largă.

Hainele comode, pentru stat în casă, ori papucii pufoşi (amuzanţi sau, dimpotrivă, extrem de fashion) sunt o altă alegere cu care nu poţi da greş.

Albumele muzicale ale artiştilor favoriţi (sau discuri de vinil pentru cei cu gusturi mai atipice, care iubesc vremurile trecute) sunt o altă variantă de luat în calcul.

Cel mai important, fiţi alături unul de celălalt de Ziua Îndrăgostiţilor şi nu numai. Nimic nu compensează căldura oferită de persoana iubită.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici