CASCADORIE uimitoare: Un american s-a eliberat dintr-o cutie încuiată aruncată dintr-un avion, de la 4.420 metri - VIDEO

Cascadorul american Anthony Martin s-a eliberat, marţi, dintr-o cutie încuiată aflată în cădere liberă, aruncată dintr-un avion de la altitudinea de 4.420 de metri, după ce a reuşit mai întâi să îşi scoată cătuşele şi să deschidă încuietoarea acelei cutii în mai puţin de un minut.

225 afișări
Imaginea articolului CASCADORIE uimitoare: Un american s-a eliberat dintr-o cutie încuiată aruncată dintr-un avion, de la 4.420 metri - VIDEO

CASCADORIE uimitoare: Un american s-a eliberat dintr-o cutie încuiată aruncată dintr-un avion, de la 4.420 metri

"Mulţumesc lui Dumnezeu că totul a mers bine", a declarat cascadorul în vârstă de 47 de ani, originar din statul Wisconsin, după performanţa sa. "E bine că mă aflu aici. E bine că sunt în viaţă", a adăugat el.

Anthony Martin a repetat astfel o cascadorie pe care a făcut-o în urmă cu 25 de ani, despre care asociaţii lui spun că este una dintre cele mai periculoase din lume.

Cascadorul a avut mâinile încătuşate, prinse sub o curea în jurul taliei, iar mâna lui dreaptă a fost legată în interiorul cutiei. Un lăcătuş a defectat încuietoarea cutiei, pentru ca aceasta să nu poată fi deschisă cu o cheie.

Anthony Martin a avut la dispoziţie aproximativ 40 de secunde din momentul în care a fost aruncat din avion pentru a-şi elibera mâinile, să iasă din cutie, să deschidă paraşuta şi să aterizeze în condiţii de siguranţă.

Cutia în care se afla cascadorul a fost aruncată din avion deasupra unui câmp agricol din localitatea Serena din apropiere de Chicago.

Doi paraşutişti au sărit în acelaşi timp cu cascadorul, pentru a stabiliza cutia în care se afla acesta. Cutia era echipată cu o paraşută care oferea o anumită stabilitate, dar nu a încetinit semnificativ coborârea. Cei doi paraşutişti nu aveau asupra lor echipamentul necesar pentru a deschide cutia şi pentru a-l salva pe Anthony Martin dacă acesta eşua în încercarea sa.

Potrivit site-ului său oficial, Anthony Martin a mai reuşit să se elibereze de cătuşe în timp ce executa un salt cu paraşuta, a ieşit din mai multe cuşti scufundate în apă sub un strat de gheaţă, a ieşit din celule de închisoare după ce fusese imobilizat într-o cămaşă de forţă şi a reuşit să evadeze dintr-un seif din oţel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici