Cazul Dominique Strauss-Kahn, sursă de inspiraţie pentru "Lege şi ordine: Brigada specială"

Un episod din următorul sezon al serialului "Lege şi ordine: Brigada specială", inspirat de cazul lui Dominique Strauss-Kahn, fostul director al Fondului Monetar Internaţional (FMI), care a fost acuzat de viol, a fost filmat în ultimele zile pe străzile din New York.

131 afișări
Imaginea articolului Cazul Dominique Strauss-Kahn, sursă de inspiraţie pentru "Lege şi ordine: Brigada specială"

Dominique Strauss-Kahn (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Franco Nero interpretează rolul lui Dominique Strauss-Khan, iar actriţa Kathleen Garrett, pe cel al soţiei acestuia, Anne Sinclair, informează nypost.com.

Filmările au avut loc pe East 58th Street, în apropiere de East River din New York.

Falşi reporteri şi fotografi i-au înconjurat pe protagonişti, în momentul în care aceştia au ieşit dintr-o clădire, adresându-le întrebări şi făcând fotografii. Pentru a imita şi mai bine ce s-a întâmplat în realitate, figuranţii din serialul "Lege şi ordine: Brigada specială" au început să strige: "Iată-l, a ieşit!" şi "Violatorule!".

Actorul Ron Rifkin interpretează rolul avocatului apărării, Benjamin Brafman. Din distribuţia acestui episod mai fac parte rapperul Ice-T şi actorul Richard Belzer, care joacă rolurile unor poliţişti newyorkezi.

Arestat pe 14 mai, Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat condiţionat pe 1 iulie, după ce magistraţii americani au constatat câteva contradicţii în depoziţia sub jurământ depusă de Nafissatou Diallo, femeia care susţine că a fost violată de fostul director al FMI.

Strauss-Kahn este vizat în continuare de şapte capete de acuzare în Statele Unite ale Americii - în special pentru tentativă de viol, agresiune sexuală şi sechestrare -, care l-ar putea costa mulţi ani de închisoare. El este în continuare privat de paşaport şi nu poate părăsi teritoriul american.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici