Prima pagină » Life-Inedit » Ce înseamnă când o persoană vorbește singură cu voce tare, potrivit psihologiei

Ce înseamnă când o persoană vorbește singură cu voce tare, potrivit psihologiei

Unele comportamente mai puțin obișnuite la oameni, cum ar fi vorbitul cu voce tare fără un interlocutor (adică vorbitul de unul singur), pot avea conotații negative în percepția generală: acest comportament ne poate părea ciudat sau stânjenitor. Cu toate acestea, experții în sănătatea mintală consideră că, atâta timp cât vorbitul singur nu este asociat cu alte comportamente problematice, acesta poate fi chiar benefic.
Ce înseamnă când o persoană vorbește singură cu voce tare, potrivit psihologiei
Imagine cu rol ilustrativ/Sursa foto: Pexels

De exemplu, copiii vorbesc adesea cu ei înșiși, iar potrivit psihologiei, acest obicei îi ajută să obțină rezultate mai bune în activitățile care implică mișcarea. Se pare că, atunci când numim lucrurile cu voce tare, gândurile noastre devin mai tangibile, iar memoria se îmbunătățește considerabil, 20minutos.

A vorbi singur cu voce tare nu este un act irațional

A gândi cu voce tare este un fenomen care, deși este „privit ciudat” de societate (pentru că mulți îl asociază cu nebunia), este de fapt un lucru normal și chiar benefic pentru memorie și alte funcții mentale.

Potrivit lui Gary Lupyan, profesor asociat de psihologie la Universitatea din Wisconsin, într-un interviu pentru postul de televiziune BBC, „a vorbi singur nu este deloc irațional”. Numeroase studii recente au arătat că auto-vorbirea poate îmbunătăți capacitatea de concentrare și memorare.

În cadrul unui experiment, unui grup de persoane i s-au prezentat pe un ecran mai multe obiecte. Cei care rosteau cu voce tare denumirea obiectelor le puteau identifica mai rapid. Gary Lupyan susține că, atunci când menționăm ceea ce vedem, creierul activează informații vizuale pentru a recunoaște obiectul mai repede decât dacă nu l-am rosti.

Copiii, cel mai bun exemplu că vorbitul cu voce tare este benefic

Cel mai clar exemplu în sprijinul concluziilor psihologiei, potrivit cărora verbalizarea lucrurilor cu voce tare – chiar și în lipsa unui interlocutor – nu este deloc negativă, îl reprezintă copiii. În copilărie, vorbim adesea cu noi înșine din dorința de a ne autodirija în activitățile zilnice – face parte din procesul de învățare.

Psihologii nu doar că nu consideră vorbitul cu voce tare ca fiind ceva negativ, ci, în unele cazuri, chiar îl recomandă în terapie. Potrivit psihoterapeutei Anne Wilson, „cu toții avem nevoie să vorbim cu cineva interesant, care ne cunoaște perfect și ne este alături. Cine ar putea fi mai potrivit decât noi înșine?”.

Așadar, pe lângă îmbunătățirea memoriei, psihologia consideră că autodialogul este o formă de socializare interioară care contribuie la starea de bine emoțională, motivându-ne cognitiv, structurându-ne gândurile și facilitând rezolvarea problemelor.