Ce spune Karl Lagerfeld despre preşedintele francez François Hollande

Creatorul de modă Karl Lagerfeld a spus că preşedintele francez François Hollande este un "imbecil" şi a criticat politica "dezastruoasă" pe care acesta a adoptat-o contra "bogaţilor".

323 afișări
Imaginea articolului Ce spune Karl Lagerfeld despre preşedintele francez François Hollande

Karl Lagerfeld (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Renumitul creator de modă a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat ediţiei spaniole a revistei Marie Claire, care va apărea sâmbătă, potrivi lefigaro.fr.

"Acest imbecil va fi la fel de dezastruos ca Zapatero", fostul lider al guvernului spaniol, şi el socialist, a declarat Lagerfeld, care a coordonat această ediţie specială a revistei Marie Claire, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a acesteia. "Hollande îi detestă pe bogaţi. E dezastruos. Vrea să îi pedepsească şi, evident, ei pleacă din ţară şi nimeni nu mai face investiţii", a spus Karl Lagerfeld, potrivit unor paragrafe din acel interviu, ce au fost publicate pe site-ul ziarului El Mundo, confirmate apoi pentru AFP de conducerea ediţiei spaniole a revistei Marie Claire.

"Străinii nu vor să mai investească în Franţa şi, astfel, lucrurile nu mai funcţionează", a adăugat Lagerfeld, care a criticat apoi competitivitatea franceză: "În afară de modă, bijuterii, parfumuri şi vin, Franţa nu mai este competitivă. Restul produselor nu se vând. Cine cumpără maşini franceze? Eu în niciun caz".

Karl Lagerfeld l-a acuzat şi pe regele Spaniei Juan Carlos, spunând că acesta nu se ridică la nivelul soţiei sale, regina Sofia, despre care renumitul creator de modă a spus că o "adoră".

"Regina (Sofia, n.r.) este persoana cel mai bine crescută de pe Terra. Iar ea nu merită deloc prostiile comise de rege", a adăugat Lagerfeld.

Creatorul german este renumit pentru opiniile tranşante pe care le are în diverse domenii şi pentru declaraţiile extrem de critice pe care le-a făcut de-a lungul timpului la adresa unor celebrităţi. Astfel, în luna august, Karl Lagerfeld a spus că Pippa Middleton, sora ducesei Catherine, ar trebui să-şi arate doar spatele şi să-şi acopere chipul când iese în public.

În februarie, Lagerfeld a spus despre cântăreaţa britanică Adele că este "puţin prea grasă": "Persoana în vogă în această perioadă este Adele. Ea este puţin prea grasă, dar are o faţă frumoasă şi o voce divină". Ulterior, designerul a revenit cu o declaraţie în care i-a cerut iertare artistei britanice pentru acea formulare mai puţin fericită.

În 2009, Karl Lagerfeld a lansat un atac în termeni foarte duri la adresa top-modelului german Heidi Klum, pe care a catalogat-o drept "un nimeni în lumea modei", criticând şi felul în care arată soţul ei, cântăreţul Seal. Astfel, Karl Lagerfeld o criticase şi în trecut pe Heidi Klum, spunând că aceasta este "prea grea" pentru a putea să apară pe podiumul defilărilor de modă, adăugând că ea "nu este un model pentru podium" şi că "are un zâmbet forţat şi stupid".

Designerul german este celebru şi pentru alte comentarii controversate: "Nimeni nu vrea ca Grecia să dispară, dar grecii au nişte obiceiuri cu adevărat dezgustătoare. Italienii la fel", "Dacă eram femeie şi trăiam în Rusia, aş fi fost lesbiană, pentru că bărbaţii de acolo sunt foarte urâţi" şi "Persoanele care apar în reviste sunt 50% piţipoance şi 50% femei însărcinate".

Karl Lagerfeld, în vârstă de 79 de ani, este unul dintre cei mai importanţi creatori de modă ai sfârşitului de secol al XX-lea. A colaborat cu mai multe case de modă, printre care Chanel, la care în prezent este designer principal, dar şi Chloé şi Fendi, unde este director de creaţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici