Celelate Cuvinte lansează un nou album (Video)

Trupa "Celelate Cuvinte" îşi lansează, duminică, la Oradea, noul album, intitulat "Stem", în cadrul unui concert extraordinar, programat să aibă loc de la ora 19.30, în sala de concerte a Filarmonicii de Stat din municipiu.

19 afișări
Imaginea articolului Celelate Cuvinte lansează un nou album (Video)

Celelate Cuvinte lansează un nou album

Chitaristul Călin Pop a anunţat că, duminică, de la ora 19.30, la Filarmonica de Stat, membrii trupei vor lansa oficial cel de-al nouălea album, în cadrul unui concert extraordinar.

"Vom cânta circa o oră şi jumătate fără pauză. Cei care vor dori vor putea să-şi achiziţioneze acolo noul album. Discul va fi lansat în ediţie relativ limitată, în format digipak, adică în copertă de carton şi, din câte ştim, nu va fi lansat în multe magazine din ţară", a spus Călin Pop.

Liderul trupei Celelalte Cuvinte a adăugat că, având în vedere faptul că tehnologia a evoluat, ar fi existat posibilitatea să îşi lanseze noul produs pe internet.

"Dar am hotătât să lansăm albumul acesta pe suport CD, pentru că ne-am gândit la cele câteva mii, poate zeci de mii, de colecţionari care ne apreciază", a spus el.

Noul album Celelalte Cuvinte conţine unsprezece piese, plus două radio-edit-uri, adică piese în variantă mai scurtă, adaptate pentru ascultătorul de radio.

Două dintre piesele de pe noul album, "Zmeie" şi "Între vise"” au fost, deja, cântate în concerte, iar prima, care are şi un videoclip realizat de Doru Ionescu şi difuzat pe TVR Cultural, se poate asculta împreună cu piesa care dă titlul albumului, "Stem"”, pe site-ul trupei.

Călin Pop a subliniat că albumul este produs de casa de discuri TVR Media, aleasă pentru că, la fel ca trupa, "este dispusă să promoveze cultura", restul caselor de producţie urmărind mai mult câştigul financiar, în pofida calităţii.

Consilierul local Daniel Vulcu a subliniat, mai în glumă, mai în serios, că şi el a avut de-a face cu "încăpăţânarea" membrilor trupei, în momentul în care s-a gândit să regizeze un spectacol de teatru, un musicall în care Celelalte Cuvinte să apară ca textieri şi interpreţi.

"Le-am spus că piesele ar trebui să fie un pic mai populare, mai adaptate la public, moment în care Călin mi-a zis: «Acesta este stilul nostru. Noi nu facem rabat de la calitate». Deşi răspunsul lui n-a fost în favoarea mea, m-am bucurat", a spus Vulcu.

Călin Pop a anunţat că va urma un turneu de promovare a noului album, prin oraşe precum Cluj-Napoca (12 octombrie), Bucureşti (14 noiembrie) şi Timişoara (4 decembrie).

"Vom încerca să ajungem şi în alte oraşe, dar depinde foarte mult de deschiderea culturală pe care o vom găsi", a spus Călin Pop.

Preţul intrării la concertul de lansare de la Oradea este de 5 lei, biletele fiind deja puse în vânzare la casieria Filarmonicii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici