- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (16.02.2015, 10:30)
- Bogdan Enache
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
"Cincizeci de umbre ale lui Grey" a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme urmează în top - VIDEO
Filmul "Cincizeci de umbre ale lui Grey/ Fifty Shades of Grey", de Sam Taylor-Johnson, o ecranizare a romanului omonim al lui E. L. James, a debut pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 81,67 milioane de dolari.
2106 afișări
"Cincizeci de umbre ale lui Grey" a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme urmează în top (Imagine: Hepta)
"Cincizeci de umbre ale lui Grey", care îi are în rolurile principale pe actorii Dakota Johnson şi Jamie Dornan, este considerat cel mai provocator film al ultimului deceniu, având în vedere faptul că scenele cu sex din acesta cumulează 20 de minute din cele 124 de minute ale lungmetrajului. Acţiunea are loc în Seattle, unde Anastasia Steele, o studentă în vârstă de 22 de ani şi încă virgină, cedează în faţa şarmului şi a practicilor sadomasochiste ale miliardarului Christian Grey, potrivit boxofficemojo.com.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Biden și Trump se întorc în „ring”, înainte de alegeri. Biden se declară „fericit” să dezbată din nou cu fostul președinte al SUA
-
Joe Biden, declaraţie şocantă: M-am gândit la sinucidere când mi-a murit prima soţie
-
Economia României tuşeşte. Execuţia bugetului general consolidat în primele 3 luni s-a încheiat cu un deficit de 2,06% din PIB
-
Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii
Pe locul al doilea în topul încasărilor de vineri până duminică din Statele Unite ale Americii şi Canada s-a clasat pelicula "Kingsman: Serviciul secret/ Kingsman: The Secret Service", care a obţinut în primul weekend de difuzare 35,6 milioane de dolari. Filmul regizat de Matthew Vaughn îi are în distribuţie pe Colin Firth, Taron Egerton şi Samuel L. Jackson. O oragnizaţie secretă de spionaj recrutează un tânăr de pe stradă şi îl înscrie într-un program extrem de competitiv de antrenament, în timp ce o ameninţare globală iese la iveală din partea unui geniu al tehnologiei, cu gânduri deloc pacifiste.
Animaţia 3D "SpongeBob: Aventuri pe uscat 3D/ The SpongeBob Movie: Sponge Out of Water" s-a clasat pe locul al treilea, cu încasări de 30,54 de milioane de dolari, în al doilea weekend de difuzare. Filmul este regizat de Paul Tibbitt şi spune povestea lui SpongeBob şi a prietenilor lui, personaje îndrăgite de copii din serialul de desene animate dedicat, care trebuie să iasă pe uscat pentru a recupera reţeta secretă pentru prepararea sendvişului Krabby Patty, care a fost furată de piratul Burger Beard.
Locul al patrulea în topul încasărilor de peste weekend a revenit filmului "Lunetistul american/ American Sniper", regizat de Clint Eastwood, cu încasări de 16,43 de milioane de dolari. Filmul "Lunetistul american/ American Sniper" este inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle, devenit o adevărată legendă a armatei americane, pentru modul în care a luptat în Irak, protejându-şi colegii de arme. Filmul prezintă atât faptele de război ale soldatului considerat cel mai eficient lunetist din istoria militară a Statelor Unite ale Americii, cât şi lupta acestuia cu traumele cauzate de război şi încercarea de a fi un soţ şi un tată model. Rolul principal este jucat de Bradley Cooper.
Pe locul al cincilea s-a clasat pelicula SF "Ascensiunea lui Jupiter/ Jupiter Ascending", regizată de Andy Wachowski şi Lana Wachowski, care a obţinut 9,43 milioane de dolari de vineri până duminică. Filmul prezintă povestea lui Jupiter Jones, interpretată de Mila Kunis, care este femeie de serviciu pe Terra, dar află la un moment dat că este de fapt moştenitoarea tronului unui adevărat imperiu într-un alt colţ al Universului, iar venirea sa la putere trebuie să aducă echilibrul în cosmos.
Filmul "Al şaptealea fiu/ Seventh Son", regizat de Sergey Bodrov şi cu Julianne Moore, Jeff Bridges, Ben Barnes şi Antje Traue în distribuţie, s-a clasat pe locul al şaselea în topul încasărilor, cu 4,153 milioane de dolari obţinuţi din vineri până duminică. Pelicula este o ecranizare după cartea "Ucenicul vraciului" , scrisă de Joseph Delaney, din seria "Cronicile Wardstone". Thomas este ucenicul Vraciului şi încearcă să înveţe să lupte cu spiritele rele şi să întemniţeze vrăjitoare. Într-un moment când maestrul este plecat, ucenicul este păcălit să elibereze o vrăjitoare temută, iar Thomas este pus în faţa primei sale încercări adevărate.
Comedia de familie "Paddington" s-a clasat pe locul al şaptelea, cu încasări de 4,15 milioane de dolari, în al cincilea weekend de difuzare. Filmul este regizat de Paul King, îi are în distribuţie pe Nicole Kidman, Julie Walters, Sally Hawkins, Hugh Bonneville şi Ben Whishaw şi spune povestea ursuleţului Paddington, venit din jungla peruviană să îşi caute o casă în Londra, unde ajunge să cunoască familia Brown care îl îngrijeşte şi îi oferă un cămin.
Pelicula "The Imitation Game. Jocul codurilor/ The Imitation Game", care prezintă destinul incredibil al matematicianului britanic Alan Turing, savantul care a reuşit să descifreze codurile naziste, dar care a fost persecutat de guvernul din propria ţară pentru faptul că era homosexual, s-a clasat pe locul al optulea în box office-ul nord-american, cu încasări de 3,52 milioane de dolari de vineri până duminică.
Comedia "Nuntaşi de închiriat/ The Wedding Ringer", regizată de Jeremy Garelick, s-a clasat pe locul al nouălea în box office-ul nord-american, cu încasări de 3,4 milioane de dolari de vineri până duminică. Pelicula îi are în distribuţie pe Kevin Hart, Ken Howard, Kaley Cuoco şi Josh Gad şi prezintă povestea lui Doug, care urmează să se însoare, dar nu are niciun prieten pe care să îl desemneze cavaler de onoare. Viitorul mire decide să apeleze la serviciile unei firme, iar ce urmează pare să fie mai mult decât şi-a dorit.
Filmul SF "Project Almanac", regizat de Dean Israelite, s-a situat pe locul al zecelea, în al treilea său weekend de proiecţii în cinematografele nord-americane, cu încasări de 2,73 milioane de dolari. Pelicula îi are în rolurile principale pe Jonny Weston, Sofia Black D'Elia şi Michelle DeFraites şi prezintă aventurile prin care trec trei adolescenţi care fac o descoperire ce le va schimba întreaga viaţă - o maşină cu posibilităţi infinite, dar cu consecinţe uneori ireversibile.
Citeşte şi:
"Fifty Shades of Grey", "cel mai provocator film al deceniului", interzis în China şi în alte ţări - VIDEO
Citeşte şi:
"Cincizeci de umbre ale lui Grey", cel mai provocator film al deceniului, cu 20 de minute de sex - VIDEO
Citește pe alephnews.ro: FOTO. Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație, alături de alte obiecte unice. Care sunt prețurile estimate
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze, fără să știe cât de periculoase sunt
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe