Cine a inventat, de fapt, pastele carbonara? O nouă dovadă reaprinde disputa

De ani de zile, o ipoteză larg acceptată privind geneza carbonarei plasa crearea sa în Lazio, pe parcursul celui de-Al Doilea Război Mondial. Această teorie susținea că preparatul a apărut din interacțiunea dintre bucătarii romani și soldații americani, aceștia din urmă având la dispoziție rații militare ce includeau ouă și bacon, mai scrie Il Post.

Cu toate acestea, un document descoperit, datat 23 august 1939, din paginile cotidianului indonezian de limbă neerlandeză „De Koerier”, face o referire clară la „spaghetti alla carbonara”. Articolul relata o rivalitate culinară între două trattorii din Trastevere. Una era faimoasă pentru risotto cu creveți, cealaltă apreciată pentru specialitatea casei – carbonara.

Această descoperire importantă a fost realizată de jurnaliștii neerlandezi Edwin Winkels și Janneke Vreugdenhil. Ea a fost ulterior confirmată și de către istorici ai gastronomiei italiene. În cazul în care autenticitatea acestui document se dovedește incontestabilă, cronologia tradițională a apariției carbonarei necesită o revizuire.

Teoria influenței americane, pusă sub semnul întrebării

Până acum, cea mai veche mențiune recunoscută a preparatului carbonara data din 1948, iar prima rețetă tipărită apăruse în 1952. Aceste repere au consolidat ideea că mâncarea a fost creată după 1944, odată cu intrarea trupelor americane în Roma. S-au combinat atunci tradițiile culinare locale cu ingredientele din proviziile militare.

Cu toate acestea, noua atestare din 1939 indică faptul că denumirea – și probabil o formă a felului de mâncare – exista deja înainte de prezența americanilor. Unii istorici consideră că impactul american ar putea rămâne relevant pentru evoluția ulterioară a rețetei. Însă nu neapărat pentru momentul inițial al apariției sale.

O rețetă care a evoluat de-a lungul timpului

Cele mai vechi versiuni documentate ale carbonarei diferă considerabil de modul în care este preparată astăzi. Rețeta publicată în 1952, de exemplu, includea unt, untură și parmezan. Se utiliza o tehnică diferită de varianta modernă care se bazează pe gălbenușuri de ou și brânză Pecorino.

În ultimele decenii, carbonara și-a consolidat statutul de emblemă a gastronomiei romane. Modul său de preparare, în special versiunea contemporană cu „carbocrema” din gălbenușuri și brânză, a stârnit dezbateri aprinse și a generat o adevărată pasiune culinară.

Descoperirea din 1939 nu pune capăt controversei. Doar subliniază, fără îndoială, că povestea unuia dintre cele mai iubite feluri de mâncare italiene este mult mai complexă decât se credea anterior.