Cineastul Lee Daniels va primi premiul pentru cel mai bun regizor la Hollywood Awards

Cineastul Lee Daniels va primi pentru filmul "The Butler" distincţia "cel mai bun regizor" la cea de-a 17-a gală Hollywood Film Awards, care se va desfăşura pe 21 octombrie.

69 afișări
Imaginea articolului Cineastul Lee Daniels va primi premiul pentru cel mai bun regizor la Hollywood Awards

Lee Daniels (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este o mare onoare pentru noi să-i recunoştem munca incredibilă cu premiul pentru cel mai bun regizor al anului. Viziunea sa extraordinară şi versatilitatea sa ne oferă filme care reprezintă un succes atât din punct de vedere al criticilor, dar şi al încasărilor", a declarat Carlos de Abreu, fondatorul şi directorul executiv al Hollywood Film Awards.

Regizorul şi producătorul va primi această distincţie pentru realizarea filmului "Lee Daniels' The Butler" pe 21 octombrie, în Beverly Hills, informează hollywoodreporter.com.

Lee Daniels, în vârstă de 53 de ani, a lucrat în domeniul sănătăţii, dar şi ca agent în domeniul impresariatului artistic înainte de a deveni regizor. El a fost producător al filmelor "Monster's Ball/ Puterea dragostei" pentru care Halle Berry a primit un Oscar, devenind astfel prima actriţă afro-americană care a câştigat acest trofeu, şi "The Woodman/ Izbăvirea", care a fost proiectat la Sundance şi Cannes. Apoi, acesta a păşit în spatele camerei, regizând "Shadowboxer/ Boxând cu umbra" şi aclamatul "Precious: Based on the Novel «Push» by Sapphire/ Precious: După romanul «Push» de Sapphire", care a avut şase nominalizări la Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor.

Anul trecut, Lee Daniels a scris şi regizat filmul "The Paperboy/ Băiatul cu ziarele", iar pentru rolul său din peliculă, Nicole Kidman a obţinut nominalizarea la Globul de aur pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.

În luna august, The Weinstein Co. a lansat filmul "Lee Daniels' The Butler", care se bucură de un succes răsunător în Statele Unite ale Americii, unde a petrecut două săptămâni pe primul loc în box office-ul nord american. De asemenea, regizorul Lee Daniels a dezvăluit de curând că lucrează deja la un film biografic consacrat cântăreţei Janis Joplin, o legendă a rockului psihedelic din anii '60.

Gala Hollywood Film Awards promovează excelenţa din filmele produse de marile studiouri americane şi marchează debutul sezonului premiilor de la Hollywood, care va culmina cu ceremonia de decernare a premiilor Oscar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici