Coco Sumner, fiica lui Sting, a fost externată

Coco Sumner, fiica în vârstă de 18 ani a cântăreţului britanic Sting, s-a întors la Londra, după ce a fost externată dintr-o clinică din Los Angeles, unde a fost tratată în urma unei fracturi craniene, informează femalefirst.co.uk.

368 afișări
Imaginea articolului Coco Sumner, fiica lui Sting, a fost externată

Coco Sumner, fiica lui Sting, a fost externată (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Coco Sumner a suferit o fractură craniană în urma unei căzături suferite într-un restaurant din Los Angeles, în luna aprilie. La acel moment, ea a fost transportată de urgenţă la un spital, unde a fost internată la secţia de terapie intensivă.

Sting, care susţine în această perioadă o serie de concerte în Statele Unite, şi soţia lui, Trudie Styler, aflată la Londra, au plecat de urgenţă la Los Angeles, pentru a fi alături de fiica lor. Coco Sumner se află în prezent în convalescenţă în reşedinţa mamei sale din Londra, potrivit unei informaţii publicată de publicaţia Mail On Sunday.

O sursă a declarat pentru aceeaşi publicaţie: "Coco e foarte fericită că s-a întors acasă. Pare să nu fie afectată de experienţa prin care a trecut, deşi starea sa a fost foarte gravă".

Coco Sumner, care doreşte să devină cântăreaţă şi compozitoare, locuieşte în Los Angeles, unde înregistrează piesele pentru viitorul ei album de debut.

Sting are şase copii: Joseph (născut în 1976) şi Fuchsia Catherine (născută în 1982), cu fosta sa soţie, Frances Tomelty, şi Bridget Michael (născută în 1984), Jake (născut în 1985), Eliot Pauline "Coco" (născută în 1990) şi Giacomo Luke (născut în 1995), împreună cu actuala sa soţie, Trudie Styler.

Artistul a susţinut două concerte la Bucureşti, în 1996 şi în februarie 2009, ambele la Sala Palatului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici