Colleen McCullough a devenit scriitoare după ce a lucrat mai bine de un deceniu în calitate de cercetătoare în ştiinţe neuronale, în Australia, Marea Britanie şi Statele Unite, şi a avut un succes imediat după publicarea romanului „Pasărea spin”, o dramă de familie cu o acţiune plasată într-o fermă din Australia.
Drepturile de ecranizare a romanului „Pasărea spin” s-au vândut cu 1,9 milioane de dolari, iar volumul a fost adaptat într-una dintre cele mai urmărite miniserii de televiziune din toate timpurile, în care rolurile principale au fost interpretate de Richard Chamberlain şi Rachel Ward. Cartea s-a vândut în peste 30 de milioane de copii pe plan mondial.
Colleen McCullough a murit într-un spital din Norfolk Island, joi, după ce în ultimii ani a suferit din cauza mai multor probleme de sănătate, au precizat într-un comunicat de presă reprezentanţii editurii HarperCollins Australia.
Colleen McCullough a trăit pe această insulă, un teritoriu australian din Pacificul de Sud, în ultimii 40 de ani, după ce s-a căsătorit cu un localnic, Ric Robinson. Cea mai recentă dintre cele 25 de cărţi ale sale, „Bittersweet”, a fost publicată în anul 2013.