Concertul în memoria lui Michael: primele nume dezvăluite de organizatori

Organizatorii concertului-tribut în memoria "regelui muzicii pop" Michael Jackson, decedat pe 25 iunie, ce va avea loc în parcul palatului imperial Schönbrunn din Viena, pe 26 septembrie, au dezvăluit, marţi, primele nume ale artiştilor ce vor fi prezenţi la acest eveniment.

74 afișări
Imaginea articolului Concertul în memoria lui Michael: primele nume dezvăluite de organizatori

Concertul în memoria lui Michael: primele nume dezvăluite de organizatori (Imagine: MediafaxFoto/AFP)

În afara fratelui celebrului cântăreţ american, Jermaine, iniţiatorul acestui concert, pe afişul evenimentului apar nume importante ale scenei R&B americane, precum Mary J. Blige, Akon, Natalie Cole, Chris Brown, grupul US5 şi actriţa Angela Bassett.

A fost anunţată participarea şi a grupului de dansatori care ar fi trebuit să îl însoţească pe Michael Jackson pe scenă, cu ocazia celor 50 de concerte pe care starul american ar fi trebuit să le susţină la O2 Arena din Londra, începând din 13 iulie.

Această listă provizorie este sub aşteptările mass-mediei internaţionale, care evocase numele sonore din industria muzicală, precum Madonna, Whitney Houston, Lionel Ritchie sau trupa irlandeză U2.

În opinia lui Georg Kindel, directorului austriac al societăţii organizatoare World Tribute Productions, 13 artişti şi-au confirmat participarea. Numele celorlalţi participanţi vor fi dezvăluite în timpul unor noi conferinţe de presă ce vor avea loc miercuri la Londra şi joi la Berlin.

"Negocierile sunt încă în curs. Sperăm să putem aduna până la sfârşitul săptămânii viitoare între 20 şi 25 de artişti şi prezentatori", care vor participa gratuit la acest eveniment, a explicat Georg Kindel.

Organizatorii mizează pe prezenţa a 65.000 de spectatori, comparativ cu 85.000 cât au fost anunţaţi iniţial, potrivit primelor estimări. Ei au anunţat în urmă cu câteva zile că mai mult de jumătate din bilete, disponibile la preţuri cuprinse între 63 şi 519 euro, au fost deja vândute.

Cântăreţii invitaţi vor interpreta principalele hituri ale lui Michael Jackson, pe o scenă ridicată în faţa palatului Schönbrunn, a precizat Jermaine Jackson. "Michael ar fi adorat acest loc, pentru că el adora palatele", a adăugat fratele megastarului.

Katherine Jackson, mama celebrului cântăreţ, ca şi cei trei copii ai săi, vor asista la acest concert, a indicat Jermaine Jackson.

Georg Kindel a precizat că 1.400 de persoane sunt implicate în organizarea acestui concert care urmează să fie şi televizat. O parte dintre încasările obţinute vor fi donate unor asociaţii de caritate, fără să precizeze însă numele acestora sau procentul din încasări ce le va fi acordat.

Michael Jackson a încetat din viaţă pe 25 iunie, în Los Angeles, la vârsta de 50 de ani, în urma unei supradoze de medicamente. Poliţia americană a calificat moartea sa drept "omucidere".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici