Concertul Thirty Seconds to Mars în Bucureşti: Tot ce trebuie să ştii despre eveniment

Accesul la concertul pe care trupa americană Thirty Seconds to Mars îl va susţine sâmbătă, la complexul Romexpo din Capitală, este permis începând cu ora 17.30, informează organizatorii, D&D East Entertainment.

287 afișări
Imaginea articolului Concertul Thirty Seconds to Mars în Bucureşti: Tot ce trebuie să ştii despre eveniment

Jared Leto (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Astfel, la ora 17.30 se vor deschide porţile de la complexul Romexpo din Capitală, iar, de la ora 19.50, va urca pe scenă trupa The Bad Things. Concertul formaţiei americane Thirty Seconds to Mars va începe la ora 21.00, iar, la ora 23.00, porţile de la Romexpo se vor închide.

Organizatorii roagă publicul să nu aducă sticle, bidoane de plastic, conserve, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, parfumuri, umbrele, scaune, arme, lanţuri, obiecte periculoase, băuturi şi mâncare, bagaje, genţi voluminoase, aparate foto profesionale şi semi-profesionale (cu obiectiv detaşabil), precum şi aparate de înregistrare audio-video.

Accesul la concert va fi permis pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singura dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului, spectatorii fiind rugaţi să aibă asupra lor şi un act de identitate valid.

Pentru confortul participanţilor şi bunul mers al evenimentului, organizatorii recomandă publicului să vină din timp la spectacol, pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare.

Având în vedere zgomotul foarte puternic produs la evenimentele de acest tip, organizatorii nu recomandă prezenţa la concert a copiilor sub 12 ani. Din acelaşi motiv, prezenţa copiilor sub 7 ani este strict interzisă. Organizatorii avertizează participanţii că spectacolele includ puternice efecte de lumină, care ar putea dăuna copiilor şi persoanelor epileptice. În situaţia în care părintele alege să vină însoţit de copil, accesul acestuia se va putea face doar pe baza unui bilet valid, fără gratuitate sau reducere la achiziţionarea acestuia.

De asemenea, este strict interzisă vânzarea invitaţiilor la evenimente, iar vânzarea la suprapreţ a biletelor este considerată contravenţie şi se pedepseşte cu amendă de la 1.000 la 3.000 de lei. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a interzice intrarea la eveniment a persoanelor care vor fi depistate că desfăşoară astfel de activităţi şi de a confisca invitaţiile, respectiv biletele aflate în posesia acestora. De asemenea, organizatorii roagă publicul să se adreseze echipei de securitate şi reprezentanţilor organizatorilor în cazul în care sesizează nereguli. Se recomandă achiziţionarea biletelor doar din punctele autorizate. Biletele sunt disponibile în reţeaua Eventim, dar şi online, pe www.eventim.ro.

Concertul pe care trupa Thirty Seconds to Mars îl va susţine în Capitală este organizat de Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertainment.

Thirty Seconds To Mars, alcătuită din Jared Leto (voce/ chitară), Shannon Leto (tobe) şi Tomo Miličević (chitară/ clape), şi-a consolidat reputaţia ca fiind una dintre cele mai spectaculoase trupe live din lume, printr-un turneu mondial masiv, care va aduce cel mai recent album al ei, "Love Lust Faith + Dreams", şi în România, pentru ceea ce promite a fi unul dintre cele mai mari concerte din vara lui 2014.

"Europa a devenit o a doua casă pentru Thirty Seconds To Mars şi suntem extrem de încântaţi să revenim pe acest continent, pentru o nouă aventură", a spus Jared Leto. "Călătoria noastră în jurul lumii continuă cu ceea ce va fi cel mai mare şi mai provocator turneu de până acum", a completat acesta.

Lansat la casa de discuri Polydor Records, "Love Lust Faith + Dreams" - albumul ce dă şi numele turneului - a înregistrat un succes masiv în întreaga lume, clasându-se pe locul al cincilea în topurile din Marea Britanie, Germania, Italia, Austria, Portugalia, Australia, Mexico, Elveţia şi Polonia şi pe locul al şaselea în SUA şi Canada.

Precedentul turneu Thirty Seconds to Mars - "This is War" - a doborât recordul pentru cel mai lung tur realizat vreodată de o trupa rock, intrând în Guinness World Record. Trupa a concertat fără întrerupere timp de doi ani, în 60 de ţări de pe şase continente, majoritatea evenimentelor fiind sold out. Au fost 311 spectacole, la care au participat peste trei milioane de persoane.

În ceea ce priveşte concertele din actualul turneu, Jared Leto promite: "Vom cânta atât piese de pe cel mai recent album «Love Lust Faith + Dreams», cât şi de pe "This is War", "A Beautiful Lie" şi "Welcome To the Universe".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici