Controversă la carnavalul de la Rio - o fată de 7 ani a fost aleasă "regina" unei şcoli de samba

O controversă a izbucnit în Brazilia, după ce o fată de şapte ani a fost aleasă "regina" unei şcoli de samba pe perioada carnavalului de la Rio de Janeiro (13 - 16 februarie), rol atribuit în mod tradiţional unei femei care, îmbrăcată sumar, îşi asumă imaginea de "muză sexy", informează Daily Mail.

94 afișări
Imaginea articolului Controversă la carnavalul de la Rio - o fată de 7 ani a fost aleasă "regina" unei şcoli de samba

Controversă la carnavalul de la Rio - o fată de 7 ani a fost aleasă "regina" unei şcoli de samba (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Decizia de a o desemna pe tânăra Julia Lira "regina" şcolii de samba Viradouro a stârnit o atât de mare controversă încât un judecător vrea să oprească participarea grupului la eveniment.

Săptămâna aceasta, Julia Lira se afla în plină pregătire pentru carnaval, ea urmând să apară alături de o fostă "regină" - actriţa Juliana Paes.

Agenţia de stat care se ocupă de protejarea drepturilor copiilor a decis, de asemenea, că Julia este prea tânără pentru a-şi asuma un astfel de rol. Însă tatăl fetei, care este preşedintele grupului Viradouro, a declarat că Julia este foarte talentată şi poate cu uşurinţă să danseze samba timp de 80 de minute, cât durează parada în Rio de Janeiro, chiar şi pe căldura infernală a verii.

Chiar dacă Julia nu ar apărea topless, ca celelalte participante la paradă, şi ar purta mai mult decât sclipici, costumele de "regine" ale carnavalului sunt considerate prea sumare, indiferent de nuanţe.

Brazilia are o lungă istorie de probleme legate de exploatarea sexuală a copiilor, mai ales în zona amazoniană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici