Cum a primit OBAMA vestea privind masacrul de la şcoala Sandy Hook - FOTO

Casa Albă a dat publicităţii, joi, o fotografie ce surprinde momentul în care preşedintele Barack Obama a fost informat despre masacrul produs la şcoala Sandy Hook, din Newtown (Connecticut), unde un tânăr de 20 de ani a împuşcat 26 de persoane, dintre care 20 erau copii.

2461 afișări
Imaginea articolului Cum a primit OBAMA vestea privind masacrul de la şcoala Sandy Hook - FOTO

Grief in the Oval Office: Picture of the terrible moment Obama was told about Sandy Hook shootings is released

Preşedintele Statelor Unite, care a declarat ulterior că 14 decembrie 2012 a fost "cea mai rea zi a preşedinţiei" sale, este văzut stând nemişcat pe o canapea, cu capul în jos şi ochii închişi, părând şocat de informaţiile pe care i le furnizează John Brennan, un responsabil cu securitatea, scrie Daily Mail.

La câteva zile după tragedie, Barack Obama a declarat, cu lacrimi în ochi, că atacul armat comis la şcoala primară din Newtown constituie "cea mai rea zi a preşedinţiei" sale şi a promis din nou măsuri în cadrul luptei împotriva violenţelor implicând arme de foc.

"A fost cea mai rea zi a preşedinţiei mele. Şi nu vreau ca acest lucru să se repete", a declarat Obama într-un interviu difuzat de postul de televiziune NBC.

Obama, care l-a însărcinat pe vicepreşedintele Joe Biden să acţioneze în vederea unor consultări şi să prezinte recomandări până la sfârşitul lui ianuarie, a promis că îşi va utiliza toată influenţa politică în acest dosar extrem de sensibil în Statele Unite, unde dreptul de a purta arme este garantat de Constituţie.

Pe 14 decembrie 2012, şcoala primară Sandy Hook din Newtown (Connecticut) a fost teatrul unuia dintre cele mai sângeroase atacuri comise într-o instituţie de învăţământ. Adam Lanza, în vârstă de 20 de ani, ucide 26 de persoane, dintre care 20 de copii cu vârste de şase-şapte ani, după care se sinucide. Anterior, el şi-a ucis mama la domiciliul acesteia.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici