Cum a primit Tom Cruise vestea divorţului intentat de Katie Holmes

Un purtător de cuvânt al lui Tom Cruise a cerut presei să respecte viaţa privată a actorului, care este adânc întristat şi surprins de divorţul intentat de cea de-a treia sa soţie, actriţa Katie Holmes.

2930 afișări
Imaginea articolului Cum a primit Tom Cruise vestea divorţului intentat de Katie Holmes

Tom Cruise (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actriţa Katie Holmes a depus joi, la o instanţă din New York, actele pentru divorţ, punând astfel capăt unui mariaj de cinci ani şi jumătate. Ea citează ca motiv "diferenţe ireconciliabile", cere custodie unică asupra copilului cuplului, Suri, în vârstă de şase ani, şi ca micuţa să locuiască cu ea, potrivit tmz.com.

Cruise, în vârstă de 50 de ani, se pare că a fost "lăsat mască" de decizia lui Holmes de a divorţa, iar purtătorul său de cuvânt a cerut presei să-i respecte viaţa privată, pentru ca actorul să poată trece cu bine peste această veste, informează contactmusic.com. Potrivit unei surse citate de Reuters, Cruise se află în Islanda pentru nişte filmări şi a fost foarte surprins de vestea divorţului.

"Kate a intentat divorţul, iar Tom este foarte trist şi se concentrează asupra celor trei copii ai săi. Vă rog să le respectaţi viaţa privată", se arată într-un comunicat de presă emis de purtătorul de cuvânt al starului.

Tom Cruise mai are doi copii, adoptaţi, din căsătoria cu actriţa australiană Nicole Kidman. El a fost căsătorit şi cu actriţa Mimi Rogers în perioada 1987 - 1990

În mai, în timpul unui interviu pentru revista Playboy, Cruise vorbea despre relaţia "foarte specială" pe care o are cu Katie Holmes. "Este o persoană extraordinară şi, dacă ai petrece cinci minute cu ea, ţi-ai da seama de asta. Tot ceea ce face o face cu o creativitate extraordinară. Este amuzantă şi fermecătoare şi, când intră în cameră, mă simt mai bine. Sunt fericit şi sunt fericit de când am cunoscut-o. Ceea ce avem este ceva foarte special".

Vineri, un purtător de cuvânt al lui Holmes, în vârstă de 33 de ani, declara pentru revista People că divorţul este "o problemă personală şi privată pentru Katie şi familia sa. Katie este în principal preocupată de binele fiicei sale".

Relaţia celor doi, botezaţi de presă TomKat, care au avut o luxoasă nuntă organizată la un castel italian, în noiembrie 2006, a fost urmărită îndeaproape de media încă de la începuturi, din 2005.

Pe atunci, Holmes era o actriţă în ascensiune la Hollywood, fiind cunoscută pentru rolul din serialul TV "Dawson's Creek".

Cruise, cu 16 ani mai în vârstă ca ea, era unul dintre cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood, care avea la activ numeroase superproducţii cu succes de casă, de la "Top Gun" (1986) până la filmele din seria "Misiune: Imposibilă", care a debutat în 1996.

A cerut-o în căsătorie în vârful turnului Eiffel din Paris şi apoi a avut loc faimoasa scenă din emisiunea lui Oprah Winfrey, când Tom Cruise a început să sară pe canapea şi să-şi strige dragostea pentru Holmes în faţa a milioane de telespectatori. În schimb, nimic din comportamentul lor recent nu prevestea acest divorţ.

Tom Cruise este unul dintre cei mai cunoscuţi actori de film. Pe lângă hiturile de box office, precum cele din seria "Misiune: Imposibilă", Cruise are în palmares şi filme îndreptate spre cinematograful de artă: "Magnolia" (1999), "Cu ochii larg închişi/ Eyes Wide Shut", ultimul film al lui Stanley Kubrick (1999), şi "Deschide ochii/ Vanilla Sky" (2001).

În afară de cariera sa cinematografică, Tom Cruise este celebru pentru că este un membru marcant al cultului scientologic, considerat o sectă în multe ţări europene. Acesta a fost fondat în Statele Unite, în 1954, de scriitorul de literatură SF Lafayette Ron Hubbard (1911 - 1986), care a pretins că oamenii poartă în ei urme ale unei vechi civilizaţii extraterestre. Cultul are statut de întreprindere comercială şi milioane de adepţi pe care preferă să-i recruteze din cercurile sociale influente. Adepţii trebuie să doneze sume mari de bani pentru a urma cursurile scientologice.

Holmes, care a mai jucat în lungmetrajul "Batman - Începuturi/ Batman Begins" din 2005, a filmat anul trecut o miniserie TV inspirată din viaţa lui Jacqueline Kennedy.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici