Cum e perceput mirosul corpului uman?

Cercetătorii americani au descoperit o genă care determină modul în care este perceput mirosul corpului unui bărbat, potrivit unui studiu publicat în revista Nature şi preluat de Reuters.

8 afișări
Imaginea articolului Cum e perceput mirosul corpului uman?

O genă, responsabilă de felul în care percepem mirosul corpului uman

Existenţa acestei gene poate explica de ce transpiraţia aceluiaşi bărbat poate să miroasă pentru unii oameni a vanilie sau pentru alţii a urină. Cercetătorii au mai descoperit că pentru o treime dintre oameni transpiraţia masculină nu are miros.

"Este pentru prima dată când un receptor olfactiv uman este asociat cu modul în care sunt percepute mirosurile", a declarat autorul studiului, Hiroaki Matsunami, de la Universitatea Duke din Carolina de Nord.

Modul în care oamenii percep mirosul acestei substanţe depinde de gena-receptor olfactiv numită OR7D4.

Nu se ştie ce rol are androstenonul în cazul oamenilor, dar cercetătorii au descoperit că substanţa are rol afrodiziac în cazul porcilor.

Specialiştii sugerează că, în cazul oamenilor, androstenonul ar putea modifica starea de spirit sau ridica nivelul de hormoni sexuali.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici