Numerologul Eduard Agachi a fost invitat la cel mai recent episod al podcastului „ALTCEVA cu Adrian Artene”, în cadrul căruia acesta a vorbit despre cum ne calculăm cifra destinului, ce relevanță are ziua de naștere, dar și cum ar trebui să alegem numele copiilor.
Există multe nume care au o încărcătură aparte, iar mulți se îndreaptă către astfel de opțiuni. Cu toate acestea, numerologul Eduard Agachi spune că atunci când alegem numele unui copil nu trebuie să ținem cont de astfel de lucruri.
„Nu avem nevoie de specialiști neapărat, pentru că oricum avem în noi simțirea. O avem. Bunul simț îl avem în noi, știm ce avem de făcut. În momentul în care omul caută o performanță, asta se duce undeva în exterior, se duce departe. Vreau să fie spectaculos, pentru cine să fie, pentru ce să fie? Oare va putea să aibă succes? Poate că acel copil are și o altă datorie, o altă misiune, un alt destin pe pământ. Nu avem de unde să știm. Noi punem dorințele noastre de părinți în față și încercăm să-i creionăm o anumită direcție”, a spus Eduard Agachi la podcast.
El a subliniat că ar trebui să ne ghidăm mai degrabă după intuiție și după ceea ce simțim.
„Asta recomand în general, mai ales mamelor. Sunt și tătici care caută îndrumare în direcția aceasta. Nu este o problemă, dar eu așa o văd și tuturor asta le spun. În primul rând, e copilul tău. Stai un pic, ia-ți câteva clipe, gândește-te cum, ce simți, ce rezonează, cum îl vezi, ce simți. (…) Simt că eu creez o ruptură acolo, chiar și o sugestie pe care o dau, simt că introduc ceva de care nu au nevoie, între ei, în relația lor.”, a mai spus numerologul.
Întreaga discuție poate fi urmărită mai jos: