Cursa filmului ”Avengers: Endgame” spre un record de încasări încetineşte, dar intră în ultima fază

Încasările peliculei ”Avengers: Endgame/ Răzbunătorii: Sfârşitul jocului” nu mai cresc ca în primele săptămâni dar filmul continuă ascensiunea spre poziţia de lider absolut al încasărilor din toate timpurile, arată Hollywood Reporter.

424 afișări
Imaginea articolului Cursa filmului ”Avengers: Endgame” spre un record de încasări încetineşte, dar intră în ultima fază

Cursa filmului ”Avengers: Endgame” spre un record de încasări încetineşte, dar intră în ultima fază

Filmul din seria Marvel s-a apropiat de recordul absolut de încasări al tuturor timpurilor în numai patru săptămâni de la lansare. Actualul număr unu în statisticile de Box Office, ”Avatar” a avut nevoie de peste 60 de săptămâni în cinematografe în 2009 pentru a ajunge la suma de 2,78 de miliarde de dolari care încă îi mai asigură supremaţia.

Lansat pe 26 aprilie, ”Avengers: Endgame” a ajuns rapid la 2.62 de miliarde de dolari adunaţi din cinematografele din toată lumea.

Specialiştii spun că după primele patru săptămâni de entuziasm din partea publicului, vânzările de bilete au început să scadă mai mult decât era preconiza astfel că au apărut voci care susţin că pelicula Marvel ar putea să depăşească încasările ”Avatar” abia spre jumătatea lunii iunie. Cei mai pesimişti împing acest termen până spre 1 septembrie, dar este greu de crezut că producătorii peliculei cu supereroi au cum să mai rateze prima poziţie.

Printre marile diferenţe faţă de succesul de acum un deceniu, ”Avengers: Endgame” vine cu o cu totul altă contribuţie a surselor sale de câştig. Dacă suma de 204 milioane de dolari adunată de ”Avatar” de pe piaţa chineză constituia 7% din încasările sale totale, ”Endgame” datorează publicului din China nu mai puţin de 608 milioane de dolari, adică 23% din succesul său financiar.

"Avengers: Endgame/ Răzbunătorii: Sfârşitul jocului", de Anthony şi Joe Russo, reprezintă încheierea poveştii celor şase supereroi din echipa originală "Avengers/ Răzbunătorii": Iron Man, Captain America, Black Widow, Hawkeye, Hulk şi Thor. Aceştia plănuiesc să îl distrugă pe răufăcătorul Thanos, responsabil pentru moartea mai multor personaje din Universul Marvel. Saga de 22 de filme produsă de studioul omonim, care a devenit franciza cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Aceasta a generat, din 2007 până în prezent, profituri de 21 de miliarde de dolari în întreaga lume. Acţiunea filmului vine în continuarea peliculei "Avengers: Infinity War/ Răzbunătorii: Războiul Infinitului", lansată în 2018.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici