Daniel Radcliffe, care l-a interpretat pe Harry Potter, va primi o stea la Hollywood, pe Walk of Fame - VIDEO

Actorul britanic Daniel Radcliffe, protagonistul francizei cinematografice "Harry Potter", va primi o stea pe Walk of Fame din Hollywood, informează contactmusic.com.

254 afișări
Imaginea articolului Daniel Radcliffe, care l-a interpretat pe Harry Potter, va primi o stea la Hollywood, pe Walk of Fame - VIDEO

Daniel Radcliffe, care l-a interpretat pe Harry Potter, va primi o stea pe Walk of Fame din Hollywood (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Steaua dedicată interpretului vrăjitorului Harry Potter va fi cea de-a 2.565-a de pe renumitul bulevard din Los Angeles.

Ea va fi dezvelită în timpul unei ceremonii oficiale ce va avea loc pe 12 noiembrie.

La eveniment vor fi prezenţi Chris Columbus, regizorul filmelor "Harry Potter şi Piatra Filozofală" şi "Harry Potter şi Camera Secretelor", şi actorul Chris Hardwick.

În 2007, alături de Emma Watson şi Rupert Grint, colegii lui din saga "Harry Potter", Daniel Radcliffe şi-a lăsat amprentele mâinilor şi picioarelor în cimentul din faţa Chinese Theatre de pe Hollywood Boulevard.

Daniel Radcliffe a devenit celebru după ce a interpretat rolul ucenicului vrăjitor în filmele din seria "Harry Potter".

După încheierea filmelor din seria "Harry Potter", unde a jucat rolul principal timp de zece ani, Daniel Radcliffe a interpretat diverse roluri în producţii de televiziune, în lungmetraje, precum şi în piese de teatru, care au fost bine primite de criticii de specialitate.

În 2007, Daniel Radcliff a jucat în lungmetrajul TV "My Boy Jack", în care a interpretat rolul tragic al fiului în vârstă de 17 ani al scriitorului Rudyard Kipling, trimis pe front în timpul Primului Război Mondial.

Starul britanic, în vârstă de 26 de ani, a mai jucat în lungmetrajul "Femeia în negru/ The Woman in Black" (2012), dar şi pe Broadway, în musicalul de succes "How To Succeed In Business Without Really Trying". Actorul a fost distribuit, de asemenea, în filmul de ficţiune "Coarne/ Horns", regizat de Alexandre Aja, care a fost lansat la sfârşitul anului 2014.

Actorul britanic a făcut senzaţie, în urmă cu câţiva ani, când a apărut nud, în rolul Alan Strang din piesa de teatru "Equus", de Peter Shaffer, pusă în scenă pe West End (Londra) şi pe Broadway (New York).

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici