David Duchovny, internat pentru dependenţă de sex (Video)

David Duchovny, starul serialului de succes "Dosarele X", care, în prezent, joacă în seria de televiziune "Californication" rolul unui scriitor afemeiat, s-a internat, joi, într-o clinică din Statele Unite pentru a-şi trata dependenţa de sex.

502 afișări
Imaginea articolului David Duchovny, internat pentru dependenţă de sex (Video)

David Duchovny, internat pentru dependenţă de sex (Video)

Duchovny, în vârstă de 48 de ani, şi-a câştigat celebritatea cu rolul agentului FBI Fox Mulder din serialul de televiziune SF "Dosarele X", care a generat ulterior două lungmetraje pentru marile ecrane, cel mai recent, "Dosarele X: Vreau să cred", rulând în prezent în cinematografe.

David este căsătorit din 1997 cu actriţa Tea Leoni, cu care are o fiică, în vârstă de 9 ani, şi un fiu, în vârstă de 6 ani.

Duchovny a indicat joi, printr-un comunicat dat publicităţii de avocatul său, Stanton "Larry" Stein, că s-a internat de bună voie într-o clinică pentru a-şi trata dependenţa de sex. Actorul a cerut presei să respecte intimitatea soţiei şi a copiilor lor.

În ianuarie, Duchovny a câştigat un premiu Globul de Aur pentru partitura sa din serialul de televiziune "Californication", rolul unui scriitor afemeiat care se confruntă cu o criză de inspiraţie.

Dosarele X: Vreau să cred

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici