#DeleteFacebook | Playboy îşi va dezactiva conturile de Facebook: Nu vrem să fim complici

Editorul Playboy şi-a anunţat intenţia de a dezactiva conturile de Facebook şi de a părăsi reţeaua de socializare, în contextul în care aceasta este implicată într-un scandal legat de sustragerea şi utilizarea ilegală a datelor utilizatorilor săi, potrivit bloomberg.com.

805 afișări
Imaginea articolului  #DeleteFacebook | Playboy îşi va dezactiva conturile de Facebook: Nu vrem să fim complici

Playboy îşi va dezactiva conturile de Facebook: Nu vrem să fim complici

Publisherul Playboy, Playboy Enterprises, Inc, spune că a luat această decizie şi după ce, timp de mulţi ani, i s-a părut dificil să exprime "valorile" revistei pe Facebook, având în vedere politicile prohibitive ale acesteia privind nuditatea. Facebook interzice imaginile explicite sexual.

"Există peste 25 de milioane de fani care comunică cu Playboy prin intermediul mai multor pagini Facebook şi nu vrem să fim complici în expunerea acestora la practicile făcute publice (utilizarea ilegală a datelor personale, n.r.)", a transmis compania, miercuri, într-un comunicat.

Într-un mesaj publicat pe Twitter prin care anunţa decizia de a dezactiva conturile de Facebook, Cooper Hefner, Chief Creative Officer al companiei, a descris cea mai mare platformă de socializare din lume drept "represivă sexual".

Playboy se alătură astfel altor utilizatori celebri, dar şi unor mari companii care au decis să îşi şteargă conturile de Facebook - în cadrul mişcării #DeleteFacebook.

Astfel, companiile miliardarului Elon Musk Tesla Inc. şi Space Exploration Technologies Corp. nu mai au conturi pe Facebook de săptămâna trecută.

Iar cofondatorul WhatsApp Brian Acton a distribuit hashtag-ul pe 20 martie. Facebook deţine WhatsApp din 2014.

Playboy nu a menţionat dacă va dezactiva şi profilurile pe care le operează pe Instagram, o altă platformă deţinută de Facebook.

Un activist pentru transparenţă, Christopher Wylie, a dezvăluit recent pentru publicaţiile The New York Times şi Observer că firma Cambridge Analytica, deţinută de miliardarul specializat în tranzacţii speculative Robert Mercer şi condusă la acea vreme de Steve Bannon, a participat, în 2016, la campania electorală a lui Donald Trump folosind fraudulos profilurile Facebook a peste 50 de milioane de alegători americani pentru a construi un puternic program software în scopul anticipării şi influenţării preferinţelor electorale. Aceeaşi companie de consultanţă a fost implicată în campania pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit). Steve Bannon a devenit, în august 2017, director al echipei de campanie a lui Donald Trump.

În urma acestui scandal, Facebook a avut pierderi de 14% la bursă, săptămâna trecută.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici