Depozite de sare, descoperite pe Marte

Cercetătorii americani au descoperit primele indicii ale unor depozite de săruri minerale în numeroase locuri de pe Marte, noi piste în căutarea unor posibile urme de viaţă în trecutul planetei roşii, potrivit unui studiu publicat în revista Science.

24 afișări
Imaginea articolului Depozite de sare, descoperite pe Marte

Depozite de sare, descoperite pe Marte (Imagine: Mediafax Foto)

Depozitele indică locurile unde, în trecut, apa a fost foarte abundentă şi din acest motiv ar putea conţine eventuale indicii ale existenţei unor forme de viaţă marţiene anterioare, a explicat Mikki Osterloo, de la Universitatea din Hawai, principalul autor al studiului.

Descoperirea a rezultat din observaţiile făcute cu ajutorul imaginilor obţinute prin termoviziune trimise de sonda americană Mars Odyssey.

Cercetătorii au descoperit aproximativ 200 de depozite separate de săruri minerale în emisfera sudică a planetei, la latitudini medii şi joase, pe vechi terenuri şi în cratere.

Philip Christensen, de la Universitatea din Arizona, coautor al studiului, spune că "multe din aceste depozite se situează în bazine, cu canale care conduc la aceste depozite". "Acest lucru este caracteristic, la fel ca şi la depozitele de pe Pământ, prezenţei şi scurgerii apelor, într-o perioadă lungă de timp", a adăugat el. "Mărimea depozitelor variază de la 1 la 25 de kilometri pătraţi", a precizat Osterloo, care a adăugat că depozitele nu par a fi legate între ele, provenind de la mai multe surse de apă.

Potrivit cercetătorului, depozitele ar putea proveni din apele subterane care au ieşit la suprafaţă în unele locuri din aceste bazine şi apoi s-au evaporat, fenomenul având loc în urmă cu 3,5-3,9 miliarde de ani.

Majoritatea cercetătorilor sunt de părere că Marte, care s-a format în acelaşi mod ca şi Pământul în urmă cu 4,6 miliarde de ani, a fost o planetă foarte umedă într-o anumită perioadă din trecutul său.

Până recent, cercetătorii căutau indicii de viaţă în zone restrânse care conţin urme de argilă sau săruri de sulfat: argila indică faptul că locul respectiv a fost umed şi s-ar fi putut forma prin evaporarea apei.

Spre deosebire de acestea, depozitele de sare indică prezenţa unor mari cantităţi de apă care ar fi putut exista perioade lungi înainte de a se evapora, timp suficient pentru a permite dezvoltarea unor organisme, a spus Christensen.

Cercetătorii cred că ar putea descoperi urme de materii organice în bazinele sedimentare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici